Atingeți cu raza pâinii
puternicul zid al dinților săi
și zidul se va deschide singur.
Vedea-veți că dincolo
nu stă decât cântecul.

Lăsați steaua din cer să ardă
în apele întunecate
ale ochilor săi
și veți zări în străfunduri
perla lacrimii lui.

Atingeți c-o floare
crusta petroșilor săi pumni
și vor ieși din ea
doi melci
cu câte cinci coarne fiecare.

Încercați să faceți asta,
el nu este câinos, jur.

Lipiți-vă cu dragoste fața
de pieptul său oțelit
și veți vedea că inima lui bubuind
nu trage în nimeni,
ea copiii își numără-așa.