Declin surpând frunziș în noapte,
Tăcerea-i spre pădure-apucă.
Un sat se-nclină-adânc ca o nălucă.
Prin negre crengi îi curg surorii șoapte.

Însinguratul o să scape,
Păstor pe negre drumuri, poate.
O fiară din desiș încet se-abate.
În fața zeității cresc larg pleoape.

Blând curge-albastrul râu cu grații,
Nori, seara-apar în despuiere
Și sufletu-n serafică tăcere.
Și asfințesc vremelnice creații.





Traducere Mihail NemeÈ™