Ușoară, de parcă e moartă,
mănuși și eșarfă ea poartă.
Un iz din vechiul ei scrin
a șters și parfumul cel fin

ce-i dase un farmec aparte.
Și cine-i, de mult nu-și mai spune
(: o rudă de foarte departe),
și umblă pe gânduri și pune

cu grijă acea temătoare
odaie-n orând și-i dă rost,
căci mai stă-n ea, se pare,
tot fața ce-odată a fost.


Traducere Mihail NemeÈ™