Jardin des Plantes, Paris

Sub teii turcești de la marginea ierbii, în floare,
pe stâlpii-n ușoara, nostalgica lor legănare,
papagalii respiră, știindu-și de țările care,
de ei nevăzute, rămân tot în zare.

Străini prin verdeața în forfotă ca la paradă,
se foiesc și prea scumpi par să se creadă;
cu prețioasele ciocuri de jasp și de jad o grămadă
de griuri tot toacă și-o zvârle, găsind-o prea fadă.

Jos, șterși porumbei ciugulesc ce lor nu le place,
iar, sus, zeflemitoarele păsări se-apleacă
printre goalele-aproape, irositele troace.

Dar iarăși se clatină-apoi și-ațipesc doar oleacă
și-ncep cu-ntunecatele limbi, ce-ar minți, să se joace,
lingându-și lănțucul. Doar lume să treacă.




Traducere Mihail NemeÈ™