pe-o stradă asfaltată făcea paradă o batistă și-o
clipă mai tîrziu era deja o aripă uscată de gîscă
DUPÃ mine se ținea o cucoană nu mă crede nimenea
da' purta pielea și carnea mea și două bucățele
de mîini de sticlă și mărgelele și-o fustă pitică
prea îngustă, iar mie îmi creștea o ceașcă
albă unde-i inima și unde-i tîmpla o mică
pompă din cauciuc și unde-i gura un picior
galben de cuc zău că mă fugărea și-am zis
cucoanei: mă iertați madam da' în realitate
cam bate la ochi ce faci,
și ea mi-a spus: Ei bine,
după mine
ce se poate
nu-i exclus