Pentru clipa cu totul și totul de aur,
sprijinitoare, cuvintele, – nicăieri.
Ne-nvățați cu plutirea,
ochii minții scapătă-n marginea unde
vederea se-ngroașe… și poate să nască:
Fără dureri de acum se re-nchipuie preajma;
rare vestminte de tină,
abia uitate vestminte,
umbra-nmulțită îmbracă buimacă, întruna,
până când iarba-smerita se-nalță până la gură
și-și cere numele…
– Pentru atâta belșug de tării,
pentru atâta belșug de trădare,
zălog, numai pieptul – cu îndoita-i suflare.


(din volumul „Fără chip”, 1980)