Ah, cât aș vrea, planetă, să te cânt
fără-ajutorul cântului sau vorbei;
plin de iubire-aș merge lângă tine
și aș culege florile din spațiu:
ici un boboc de stea, abia ivită,
și acolo o cometă dată-n pârg.
Am alinta ființe apropiate:
prepelicari cicălitori, supuși
– care se cheamă – adesea, meteori –
și vin să bea din râurile tale;
și înlăuntrul meu sunt lighioane,
de asemenea cu tine și tristețea.
Ne-am căuta un loc unde neantul
ar fi mai proaspăt și-apoi ne-am iubi,
tu devenind, din milă, omenească
iar eu noița ta ascultătoare.
Ne-am povesti încântătoare vise
spre-a-ndepărta, astfel, hotarul greu
al inimii și sufletelor noastre.
Chiar mi te-nchipui gata să compui
poemul cu silabele colinei
și vorbe de azur, în timp ce eu
încerc să fiu ecuator cuminte.


Traducere Virgil Teodorescu