Fată cu părul ca seceta,
cu dorul ca paiul,
cu inima ca luceafărul,
mi-amintești satul din chenarul livezilor,
cumpăna de lemn și jgheabul ei verde,
marginea pădurilor cu iarbă pitică
pe care zăcea cartea necitită.
Fată a trestiilor și a tălăngilor,
în comoara codrului pasărea fluieră,
în trunchiuri ruinate plugăreau cariile,
sânul tău strivise busuioc și mintă,
gura ta râdea,
risipea inele
de apă firul cântului,
ochii tăi de plantă înfloreau de-un gând.

Fată cu trupul poleit de soare, toamna a fost târzie, — vitele veneau poticnind È™i leneÈ™ È™i gemând, acasă.
Cum ședeai pe piatră și tăceai de lung aveai ochii celor cari adorm spre ziuă, coadele de-ararna copleșeau grumazul, gleznele plăpânde se-ngropau în praf.