Multora firește le e dat să moară la galere-
Dedesubt unde zgreapțănă vîslele grele,
Alții sus, cu timona sălășluiesc în apropiere,
Păsările-n zbor le cunosc și țările de stele.

Multora veșnicile-ngreunate membre
Stau la rădăcinile vieții-ncîlcite
Altora scaunele sunt pregătite
Alături de sibile, de regine,
Hălăduind aice ca acasă
Cu mintea și cu mîini ușoare.

Și totuși dincolo o umbră cade
Din aste vieți în celelalte.
Fiind ele ușoare, grele,
Ca aerul de humă se împreună.
Oboselile popoarelor pe deplin uitate
Nu mi le pot scutura de pe pleoape
Nici să-mi țin sufletul înfricoșat departe
De căderea mută a stelelor îndepărtate:

Sorți nenumărate se deapănă cu a mea
Și joacă întrepătrunse toate ființarea
Și partea-mi e mai mare decît a astei vieți
Flamă subțire ori prea îngustă liră.