Doamne!
De ce-i așa de albastru azi pe cer?
L-ai părăsit? Că nici-o adiere
și nici-un nor nu tremură-n eter,
și-n mine nici-un dor, nici-o durere!

Mă tem de-acest senin încremenit
în jurul meu, de pacea nevisată,
de parcă-ntreaga lume ar fi murit
de mult, sau nu s-ar fi născut vreodată.

Îndură-te de firea mea, părinte!
Coboară peste fire iar și tună!
Eu nu te știu decât lovind fierbinte
Și nu te recunosc decât furtună.