Ea nu avea trup,
ceea ce-i ținea loc de trup
era asemenea unui corn de melc.
Numai un drum dacă i-ar fi atins talpa,
de îndată trupul i s-ar fi retras în sine,
or s-ar fi ascuns, ca un luptător încolțit de săgeți,
sub propria lui tâmplă, ca un scut de os înflorit
cu ghirlandele pletelor.
N-ar fi putut să calce decât pe nori,
de aceea, ea nu se arăta niciodată pe timp senin.
O singură dată și-a pierdut urmele,
dar și atunci, ele au căzut atât de adânc
încât au devenit zid de cetate.