Întindem mâinile după fata cu ochii de strugure,
Trebuia să vină. Freamătul perdelei
îmi dăduse de veste, și întindeam mâinile.
Ceasul din turn bătuse al treilea sfert -
trebuia să vină, altminteri
de ce s-ar fi agitat perdeaua, de ce
s-ar fi agitat mâinile mele...

Aceasta se întâmplase alaltăieri,
dar timpul nu mai era de mult ireversibil,
și zilnic ceasul din turn bătea liniștit
al treilea sfert, și vântul înfiora perdeaua
într-un fel anumit, pe care
numai eu continuam să-l înțeleg
cu ajutorul mâinilor întinse. Și numai eu
continuam s-o iubesc naiv și cast,
în treimea superioară...

Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea.
Și, cu toate că anotimpul era decolorat
și suav, mi-aș fi suit frecvența pulsului
până la o mie de bătăi pe minut,
având grijă mereu să mă opresc
și să bat al treilea sfert
cu puțin înainte de al patrulea.
Nu era însă destulă liniște pentru strigătul
pe care ar fi trebuit să i-l trimit
în întâmpinare. Și ea, sărmana,
rătăcea desigur prin tufișul des de îndoieli
de care eram împresurat.

Ah, era în toate o așteptare acută, ultimativă -
și ușa dulapului se deschisese singură,
fără zgomot, ca o filă de calendar,
și orice cocoș onest ar fi putut
să-mi cânte în prag de bunăvoie
fără să mă mire câtuși de puțin...

Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea.
Și ceasul din turn bătea liniștit
al treilea sfert, și-mi rămânea această
bătaie a ceasului, ca o bucurie în sine,
obișnuită,
care trăia ca o umbră postumă
a unei ființe dragi, dispărută de mult.
Îmi rămânea această bătaie a ceasului
care făcea din mine un reflex pur, un fel
de "câinele lui Pavlov", deși mă-mpotriveam
din răsputeri, cu viclenie,
sfredelitoarei senzații
că ușa s-a deschis undeva, în spatele meu
(nefiind nici o ușă acolo!)
și refuzam să mă uit, și-mi spuneam "pas-parol",
așteptând palma ei răcoroasă pe frunte...

Dar fata cu ochii de strugure nu mai venea,
și freamătul perdelei trecea încet
în sufletul meu, brobonindu-l de valuri ușoare.
De ce nu vine? mă-ntrebam nedumerit,
numai pentru că nu există?
numai pentru că inima mea nu mai știe
să-noate în oceanul iubirii?
"De ce nu vii? intonam stupid,
când (până și) castanii înfloresc?"...

Și numai eu continuam s-o aștept,
Și numai eu continuam s-o iubesc,
inefabil și magic, pe când
ceasul din turn bătea din nou, liniștit,
al treilea sfert, cu puțin înainte de al patrulea.
Și fata cu ochii de strugure nu mai venea,
n-a mai venit și poate nu va mai veni...