Au crescut secolele
încet sau mai iute –
uneori în letargie,
alteori izbucnind în clipe
mari cât sorii din stihie.

Au dat și înapoi,
trăgându-se-n păduri
și astupându-și cu mâna
uriașele guri.

Apoi s-au revărsat cântecele câteodată
peste câmpie,
ca Dunărea umflată.

Au crescut secolele mereu –
într-una greu,
sub vânt, sub ploaie, sub arșița mare
ca un pântec de săpătoare.

Au crescut secolele de norod,
Până la rod.