Dar iezerele unul lângă altul sute,
Când râd arhipeleagurile lumii mute?
Geyserii lungi lumina descompun
Ca munții de cristal și alaun.

Iradiază sorii albi, de-odată patru,
Terasele de ape vii în amfiteatru…
Grădinile Semiramidei, lateral
Din răsărit pân’ la apus, în sus de val.

Azvârl orgile planetei jerbe grele
De imnuri spre spiralele de stele…
Când evantalii latescente trec domol
Ca reci comete dincolo de gol.

Fâșii de lumină caută gândind
Sfârșitul lumii. Rar se sting și se aprind…
Așa era… așa era întâiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-aș fi rămas.