Acolo-n cimitir, pe câmp, spre-apus,
Pe sub mestecenii cu crengi bătrâne,
Nu sunt nici oase, nici morminte nu-s:
E-mpărăția viselor senine.
Vântul de vară scutură mereu
Verdeața grea din crengile-aplecate
Lumina dulce-a zâmbetului tău
Până la mine încă mai străbate.
Nu-s lespezi, nu văd Cristul răstignit;
Doar faldul tinereștii tale rochii.
Privirea ta ce-atunci a strălucit
Îmi bucură, la fel de caldă, ochii.
Ești singură? Ori ești cu mine iar
Acolo, sub seninul cer, înaltul,
ÃŽntr-un trecut, al nostru, plin de har,
Departe,-n care și eu eram altul?
Aici, sub zodiacul pământesc
Într-un prezent ce, aspru, mă-mpresoară,
Demult nici eu nu mă mai regăsesc,
Pe mine - tânărul de-odinioară!

1917

(Traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Igor Block)