Doamne: e timpul. Vara a fost foarte lungă.
Așterne-ți umbra peste ornice solare
și vînturile mînă-le pe cîmp și luncă.

Anunță ultimelor fructe pîrg deplin;
și încă două zile sudice le lasă;
îndeamnă-le apoi spre împlinire, ca să
gonești dulceața cea din urmă-n aspru vin.

Cel care n-are casă-acum, nu-și va zidi.
Cel singur, singur multă vreme o să fie,
va sta de veghe, va citi, scrisori va scrie
și pe alei în sus și-n jos va rătăci,
neliniștit, cînd frunza zboară-n vijelie.