A.
Totul, totul se terminã
cu începutul. De mult.
Soarele și (cred?) moartea.
și celelalte dureri.

Doar tu ești așa,
nesfârÈ™itã,
nicicând È™i nicicum strãbãtând
stricta aceastã prelimitare,
iubito.
Nici tu.

B.
Cum poÈ›i trãi în lucruri, când n-ai plâns
Deloc alcãtuirea lor doritã,
Când orele, de goale ce sunt, se chinuiesc
Zadarnic negãsirea sã-È›i divulge?

Și tremurãm, aproapelui supuÈ™i,
La briza sãrii neucisã-n ape –
Corãbii cocârjate nu spre È›ãrmi…

… De unde sã te-ncep, eternitate?

C.
CenuÈ™ã, crâng È™i cântec.
Ghicitoare.
Distinsa C, oricând binevenitã,
Cu G și O continuând chemarea
Spre mult-absentul semn de-mpreunare.
G.F.C.
Stã inima la mijloc,
Despletitã.

Ar fi o zi cu stele reci pe mânã,
De n-am cãdea cu totul în fântânã!