Liniște de var și mirt.
Nalbe-n ierburi mătăsoase.
Sora micșunele coase
pe o pânză galben pai.
Zboară-n policandrul gri
șapte păsări ale prismei.
Schitul mormăie departe
ca un urs cu burta-n sus.
Cu ce grație brodează !
Vrea pe-al pânzei galben pai
să cuprindă-n broderie
florile din visul ei.
Floarea-soarelui, magnolia
de paiete È™ ice panglici,
ce șofran și luni înscrie
ea, pe vălul de altar.
Se-ndulcesc cinci chitre-alături
aromind bucătăria.
Ale lui Cristos cinci răni
tăiate în Almeria.
Și prin ochii sorei trec
galopând, doi călăreți.
Surdă-o ultimă rumoare
cămașa-i acum desprinde
și privind norii și munții
în inerta depărtare,
numai zahăr și verbină
inima i se fărâmă.
O, și ce câmpie-naltă
sus, cu douăzeci de sori,
și ce râuri stând să curgă
vede-nchipuirea ei !
Dar continuă la flori
pe când drepte-n adiere
raze de lumină joacă
șah, înalt, prin jaluzele.