foarte de timpuriu/ de pe vremea-n care mișcam pietre cu gândul
și deschideam ferestre fără să le ating
casa copilăriei era-n vecinătatea unei păduri
în care-ntr-un desiș verde
un clavecin

era secretul unui vecin
atins de-o patimă


dintru început
mi-a spus Păvăluț al lui Hoșcu
singurul loc în care clavecinul este bine temperat
este în pădurea aceasta
știi ce are ea de-i atât de fericită cu clavecinul meu
are-n ea o absență pe care
numai clavecinul meu o umple


lumea spunea despre Păvăluț
că-i dus cu pluta
alții spun că-i lovit cu leuca
cert este că m-am așezat la clavecin
și după primul acord
......................
...............................
.........................................


când m-am trezit
pădurea dispăruse
o luase Crișul într-o primăvară

geamănul meu spune
că ce povestesc
e o invenție a mea
și că pădurea n-a existat niciodată

știam că ceva rău s-a întâmplat
de-a dispărut Păvăluț
mai târziu am aflat
că l-au închis
pentru că și-a ascuns tractorul și batoza
într-o căpiță de paie
și nu le-a declarat pentru colectivizare


în viața jocului
ca la teatru
fiecare cu rolul său


la cafea
Alexis și-a scos papagalul din colivie
și l-a lăsat liber
cu cățelușele mele
Julia-și aduce aminte visul
“am visat că erai prof de engleză
și câteodată predai unor copii de la un fel de fundație
venisem la o oră de-a ta
și-am rămas minunată de cum le vorbeai
când a sunat ceasul tot încercam să mă întorc în vis
să prind măcar încă un cuvânt”
Alexis a inceput să râdă

de Bobotează
stau cormoranii pe vârfuri
ca balerinele din lacul lebedelor
cu aripile întinse la soare
a răstignire-n lumină





Constanța, vineri, 4 ianuarie, 2013
(din albul zăpezii a rămas zgura/ zidul alb s-a inverzit de iederă)