Botoșani, 30 august 18xx

Dulcea mea amică,

Adormind seara cu gândul la tine și deșteptându-mă dimineața tot cu el, aș putea să-ți , scriu toată ziua fără ca să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine.
Nu știu de ce orice lucru, chiar acelea cari n-au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine. Ce ai tu a-mpărți cu teii, cu florile și frunzele de tei ? Poate unde ești așa de dulce ca mirosul florilor acestora.

Și dacă se întâmplă pe tine să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă se întâmplă să întâlnesc un tei
Desigur toată noaptea visez la ochii tăi.

Nu rimează bine, gentillesse absolue, dar nici mânile noastre nu rimează, căci a mea-i urâtă ș-a ta albă și subțire, și tot se strâng câteodată într-o singură strofă de zece degete.
Astfel — dulce și drăgălașă amică — m-am prostit cu desăvârșire și sperez de la îndurarea cerului că nu mă voi cuminți niciodată, cel puțin față cu tine nu. Și n-am măcar un portret bun al tău. Sub un portret bun aș înțelege unul fără coafiură înaltă, pe care capul tău cel mic să ocupe proporțiile lui proprii, căci numai pe acestea le iubesc. În genere te iubesc în proporții cât se poate de proprii. C'est une grande mechancete.
De aceea și sărut mânile fără mănuși, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie și picioarele fără ciorapi și te rog să nu mă uiți, mai cu seamă când adormi.

Mihai

Se presupune că a fost scrisă in 1876.