agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ Voir son épouse pleurer
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-04 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par Lory Cristea
Imoralitatea clasei conducătoare românești care deține “putere” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia națională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit țărănimea, că s-a introdus politicianismul în administrație și învățământ, că s-au deznaționalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru, ar putea după marea victorie finală - să fie iertate. [...]
Dar piloții orbi stau surâzători la cârmă, ca și când nimic nu s-ar întâmpla. Și acești oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt uneori cumsecade, sunt uneori oameni de bună credință și cu bunăvoință; numai că, așa orbi cum sunt, lipsiți de singurul instinct care contează în ceasul de față – instinctul statal – nu văd șuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietul claselor care se sting, burghezia și meseriile care dispar, lăsând locul altor neamuri. [...] Democrația de la război încoace, a izbutit să zădărnicească orice încercare de redeșteptare națională. Prin piloții orbi de la cârma țării, democrația ne-a adus astăzi acolo unde suntem. Democrația a zdrobit definitiv instinctul statal al cârmuitorilor noștri. Că s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor, puțin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic de la 1918 încoace, n-a știut și nu știe ce înseamnă un stat. Și asta e destul ca să începi să plângi... Vremea”, din 19 septembrie 1937
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité