agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ Voir son épouse pleurer
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-04-22 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par Bot Eugen Iulian
Suprema verificare pentru oameni- deci și pentru națiuni- este capacitatea de contemplare în suferință. În privința aceasta, asiaticii- în special indienii și chinezii- ne sânt incontestabil superiori. Oamenii aceștia acordă o atare importanță contemplației, încât nici cea mai cumplită mizerie fizică sau morală nu-i strivește, nu-i întoarce în animalitate. Incapabili într-adevăr de contemplație în suferință sânt rușii, cel puțin rușii din literatură. Personajele rusești se refugiază întotdeauna- când sunt amenințate de mizeria fizică sau morală- în beție, în umilință, în bestialitate. "Răul" este pentru ei o forță atât de mare, încât, atunci când nu i se închină, nu cutează nici măcar să-l privească în față. Mizeria, de orice ordin, suprimă la ruși orice posibilitate de contemplație. Se refugiază atunci în bestialitate, în inconștiență sau în erezie; în nici un caz nu pot rezista suferinței, nu o pot depăși prin contemplație.
Există în folclorul și în obiceiurile românești rurale o sumă de amănunte care ne îndrituiesc să credem că noi sântem, sau am fost, unul din puținele neamuri europene care am experimentat contemplația în suferință. Nu este vorba numai de o rezistență pasivă în fața suferinței; de o acceptare a durerii și a calamităților. Se pot remarca și atitudini cu adevărat contemplative; adică o perfectă liniște interioară, semn al depășirii criteriilor individuale. Așa e, bunăoară, moartea ciobanului din Miorița, care nu numai că nu încearcă să scape de moarte, să evite suferința, dar e cu desăvârșire "împăcat", senin. Nimic nu dovedește mai precis lipsa de stil și de substanță a mahalagiului român(adică a imensei majorități a românilor de la orașe) decât spaima lui de suferință, incapacitatea lui de contemplare în durere. Mahalagiul(burghezul, intelectualul etc.) își îneacă durerea în vin; după o dragoste nefericită, se îmbată și se duce la dame. Nu ucide, ca tovarășii săi ruși. Dar face un fel de filozofie reconfortantă, în care zeflemeaua balcanică se amestecă cu scepticismul vulgar occidental. "Las` că trece!" "Toate(femeile) sânt la fel!" După cum, în fața morții, după ce marea mirare a trecut și ritualurile sânt pe sfârșite- mahalagiul caută o formulă prin care să rezolve și durerea , și neînțelegerea lui, și care să evite totuși contemplația... "Așa e viața, ca oul!" exclamă el, începând să se resemneze, alungând și durerea, și ignoranța, și spaima. Dacă s-ar bănui măcar ce profunde, ce "contemplative" sânt tainele acestea- a morții, a dragostei- în comunitățile rurale românești.
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité