agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 

Alex Enciu[Alex Enciu]

 
 Nemuritorii trăiesc din memoria muritorilor. Ar muri de-ndată dacă noi i-am uita.
 N-a pas inscrit de photo!


Ville de résidence: Bucuresti
A une langue maternelle A une langue maternelle


Biographie Alex Enciu

Site web personnel Alex Enciu


 
L?adresse directe de cet auteur est : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Sujets active de cet auteur: :

Les textes les plus récents:

Tous (0)

Les textes les plus récents:

Commentaires:

Textes inscrits par cet auteur dans la bibliothèque:






Biographie Alex Enciu

I
Este ușor să iubești, dar cel mai greu
lucru de putință e să uiți că iubești.

Iubito, nu-mi vine să cred că a trecut o lună de când la mansarda noastră ume-dă și semiîntunecată, ne dezbrăcam pentru ultima oară ca doi antropofagi veșnic nesătui, bazându-ne numai pe reflexe necondiționate și mirosuri ieftine, asemenea maidanezilor lui Pavlov. Îmi șopteai cuvinte de genul „Te doresc” sau „Sunt numai a ta”, când la urechea mea stângă, când la urechea mea dreaptă, de parcă ai fi vorbit cu doi bărbați diferiți, dar aparținând totodată aceluiași corp asimetric, veșnic bol-nav de iubire și de ură. Și eu, în acel moment de scurt preludiu, eu îți răspundeam instinctiv - „Te - iu - besc” - prin trei bătăi ușoare și scurte cu arătătorul meu pe umărul tău supraîncălzit care preconiza falsul tău orgasm. Iubito, n-aveai răbdare să-ți sărut trupul aievea răsturnat de plăceri primitive, de-a lungul patului metalic de o singură persoană; nu aveai răbdare să-mi fac damblaua cu o serie scurte de să-ruturi încât ca pe pielea ta transpirată să se formeze un râu de salivă care să se scur-gă definitiv până în zona deltei tale genitale; n-aveai răbdare măcar să te mușc ușor de sfârcurile tale suspendate în aerul poluat de pasiuni nebune. Cu pleoapele închi-se, îmi găseai până la urmă cu o mână grăbită și stângace membrul meu rigid și-ți introduceai în canalul tău cărnos încât ca tu, iubito, să mă împingi, apoi să mă tragi spre tine instinctual la intervale scurte de timp de parcă aș fi fost o păpușă gonflabi-lă cumpărată de la un sex-shop din centrul capitalei. Imediat după actul întrerupt de jetul organic, fără ca eu să fiu surprins, săreai din pat, departe de atingerile mele de postludiu, îți puneai repede pe tine chiloții tanga luați acum o lună la preț redus și sutienul negru cu dantelă ruptă. Îți era teamă ca tu să nu te trezești peste două săp-tămâni, într-o dimineață de beție, deasupra toaletei murdare cu pete de urină galbe-nă pe colac, că ai o parte din natura mea în uterul tău supradimensional.
Mi-am închis ochii vrând să uit că te mai iubesc.
Poate pașii mei …
Am văzut un labirint cu mii și mii de coridoare cu tot atâția indivizi într-însele în care fiecare în parte încerca de unul singur să-și reconstruiască astfel ceea ce va fi prin ceea ce a fost în secunda imediat trecută. Fiecare dintre ei avea o istorie unică care era singura cheie pentru a descuia ușa către celelalte culoare alăturate.
L-am văzut pe Celălalt, identic cu aproapele, străbătând culoarul gândirii cu ochii aproape închiși temându-se de parcă totul s-ar fi nărui în sine. Îi era frică să meargă tot înainte fără să știe unde pe propriile sale urme. Mergea cu grijă ascul-tând din când în când numele, crezând că acest cuvânt, ca și pașii săi, îl diferențiază de ceilalți semeni ai lui. Cu fiecare pas făcut și ușă deschisă, își crea involuntar și totodată necesar o imagine a interpretării sale.
Am văzut cum pereții culoarului său se tot strâmtau tot mai mult și tindeau că-tre dimensiuni fragmentate, iar o adiere de vânt trecut ca și când iau șters încetul cu încetul, fără să-i pese de timp, pașii de nisip de dinaintea lui. Atunci Celălalt se opri părăsindu-și astfel istoria sa iar toate ușile către celelalte culoare au dispărut în neant. În acel spațiu atemporal, el se simți singur în propria lui celulă. Nu credea ca universul labirintului o să se limiteze doar la dimensiunea singurătății sale. Iar re-prezentarea lui ca unicitate a dispărut o dată cu risipirea pașilor trecuți și totodată a nerostirii numelui său. O picătură agonică din ochiul stâng dintr-o dată drept căzu acolo unde timpul și spațiul labirintului au fost blocate de adierea de vânt. În acel loc sărat începu să se adune fiecare fir de nisip risipit de vânt reconstituind în umbra culoarului circular identitatea sa.
Am văzut un labirint căruia nu i-am găsit niciodată răspunsul.
Poate pașii mei …
M-am regăsit în cele din urmă, culcat, pe partea mea dreaptă a patului, ghemuit, sub formă de întrebare, în placenta înecăcioasă a aerului din cameră, ca un fetus în-tre pereții uterului care de abia vrea să iasă. M-am găsit alături de tine, iubito, în acea seară de vară. Chiar dacă nu mi-ai zâmbit, chiar dacă sărutul pe care-l vroiam de la tine devenise un mister între noi doi, între două lumi rupte de a treia persoană pe care am bănuit-o de mult timp că există, eu încă te mai iubeam altfel ca altădată, te iubeam urându-te și te uram iubindu-te. Cum venea asta, poate mă întrebi. Nu știu cum, dar o simțeam cum îmi sfâșie caninul inimii.
Cât de patetic pot să fiu uneori! De acum încolo, dincolo de înțelegerea ta, o să dansez departe de tine ca și cum aș fi un țigan la înmormântare. Ai murit de când te-ai născut și a rămas în tine doar o banalitate onanistă numai ca poți supraviețui con-form spiritului de turmă. Nu știu ce să-ți spun: să te ia dracu cu tot cu normalitatea pe care o ai sau să-mi fie milă de tine. Cred că doar o să fiu departe de tine dansând în continuare ca un țigan la înmormântare.
Și tu, Celălalte, cel care trebuie să-mi fi mereu absurd, unde-mi ești?



II
Dacă ne-am fi dat măștile jos,
am rămâne ca doi cameleoni în întuneric.


Expiram respirația înecăcioasă a demonului din el, un demon eteroman care se urca încet spre miliardele de neuroni adormiți sub formă de întrebare, care se cobo-ra vertiginos spre sexul lui primitiv și umed și care apoi se-ndrepta șerpuitor spre mână dreaptă și la sfârșit uimit spre mâna stângă, numai ca eu să fac doar semnul sfintei cruci în fața catedralei.
„Mă nasc la fiecare răsărit cerebral și am murit de fiecare dată după ce soarele s-a ascuns după un orizont de întrebări, gândi Celălalt, după o scurtă meditație. Une-ori am senzația că plonjez în curenții unui vid unde totul din mine și din jurul meu dispare încetul cu încetul, unde timpul și spațiul nu și-a pus încă amprentele, unde ceva din atomii mei inexistenți mă face să rămân în acea dimensiune placentară, să creez și să tot să creez încontinuu din nimicul prezent între terminațiile mele ner-voase, un univers absent față de realitatea pe care o percepem noi. Sunt un rebel fă-ră cauză, prefăcându-mă că exist de parcă n-aș fi fost într-o realitate cu totul absur-dă. Mă prefac că n-aud aria picăturilor de apă ce se izbesc de tâmpla ferestrei mele numai pentru a fi aproape de ceilalți care își ignoră complet chemarea pe nume.”
Întorcându-se cu fața către mine însuși, el își auzi vocilor copiilor lui:
- Dacă vrei să fii Cel Care Este, prefă-te că exiști prin teama celui născut supus, grăi fata, transformându-se dintr-o dată în ispita Celuilalt.
- Bine, adevăr grăiești în universul acelora care nu sunt, dar aici, deasupra tutu-ror ce există, voi fi doar răspunsurile temerilor ca și celelalte egale cu mine. Omul e născut pentru a fi dependent. Mă voi uita dincolo de fereastră așa cum mă voi privi ca și când în oglinda a celor care nu cred în mine, spuse băiatul.
- Acum suntem doar jumătăți de androgin. Haide să ne dezbrăcăm de hainele astea și să ne unim așa cum eram odată. Căci așa putem tinde la El și chiar deasupra nimănui…
- Nu, nu mai vreau să te mai aud, o întrerupse el. Ești doar o tentație, iubită so-ră. Ești doar sufletul Celuilalt, iar pe când eu doar spiritul lui.
- Sau nu suntem ceea ce părem?
- Nu mai există graniță între a fi și a părea. Cum să tindem dacă ne mințim pe noi înșine?



III
Nemuritorii trăiesc din memoria muritorilor.
Ar muri de-ndată dacă noi i-am uita.


Astăzi ca și cum ziua de ieri ar fi fost doar mâine, Celălalt se apucă, ca și când n-ar fi fost în acel loc inexistent, să construiască o barcă cu scânduri furate din pă-durea cu-n singur arbore. Pe când aștepta refluxul muntelui lichid, Celălalt a ador-mit, fără să vrea, pe clepsidra de nisip. Visul l-a luat dintr-o dată de mâna ochiului utopic și l-a dus acolo unde putea să-și agațe vocea de timpanul lui :
„Mila de tine însuți se hrănește din mila aceluia din fața oglinzii care, la rândul lui, îl compătimește pe cel din reflexiile lui văzut de aproapele tău, pe cel conside-rat, după anumite criterii subiective, aparente, inferior lui. Cei trei sunt doar tu: tu, tu văzut de tu și tu văzut de aproapele. Ucide-i pe ceilalți doi din tine însuți ca să mergi mai departe de tot ce cuprinde.
Au fost alții înainta ta care au aruncat cu sare și cuvinte în mare. Au găsit răspun-sul la care întrebarea nu exista. Nu poți să fi ca și ei căci, săturându-se de fructele divine, demult au coborât din copac și au călcat pe neexistentul cu șapte capete. Căci din iubirea pentru suferința și nebunie și-au regăsit realitatea originară într-o sferă din afara sentimentului și a instinctului. S-au autodepășit în rațiuni absurde. S-au autodepășit în singurătăți sparte de vreo maree ideală. Iar pe când tu, nu, preaiu-bite visător. Încă te mai înfrupți din falsitatea lucrurilor fiindcă ele au gust dulceag ca adevărata minciună al istoriei zeificate. De ce nu guști măcar o picătură salină a mării? Iar setea te va duce departe de iluzii și mai aproape de tine însuți.
Încearcă doar să îi întorci spatele oglinzii. Încearcă să privești încontinuu dincolo de plajele aparențelor, dincolo de sinele ignorant care s-a prăbușit, ca și Turnul Babel, la porunca unui dumnezeu ascuns de el însuși, în valurile împietrite o dată cu frica ta de regăsire a punctului prim și ultim al existenței tale.
Ah, Onanie Sentimentală, de ce mai stai pietrificat acolo unde albatrosul s-a răs-tignit cândva și niciodată în veci pe catargul corăbiei lui Odiseu? Încă îl mai iubești pe acela care nu este departe de reflexiile lui pe pământ?
Ah, Matelotule, ai uitat să te mai uiți spre orizontul înecat în el însuși și te-ai adâncit doar în neantul amintirilor aparente. Încolăcește-l cu-n șarpe de catarg pe eroul nimănui și cheamă sirenele. Vâslește în cerc și te vei îndepărta de ceea ce nu vrei.
Ah, Cel Ispitit De Soare, te-ai oprit la apusul crucii ca să-ți vezi umbra jalnică? Ah, încă mai ești și pari în același timp mort și spațiu gol. Aruncă-te în întuneric, căci așa o vei ucide. Căci, aici, din ceea ce ți-am zis, ambele înțelesuri au un singur sens.
Să nu spui: „Nu pot mai mult decât să privesc neputincios dincolo de marea în-săși.”
Libertatea ta e revolta împăcării de sine. E puntea către tine însuți.
Să nu spui: „Dar de fiecare dată când încerc s-o trec, e trasă imediat într-un abis sugrumat de moralitate.” Este numai suma de pseudovirtuți subjugată de statul ma-terial și cel spiritual. Dă-i focului ceea ce îi aparține. Flacăra să ardă limba cerului dogmatic cu tot cu norii care visează la apocalipsa nimănui și aruncă cenușa spre acela care există numai prin noi înșine. Când vei dai de un obstacol greu de trecut și vei crede cu toată ființa ta că nu-l vei parcurge, e posibil să te îneci în cea mai mare ispită: să te întorci spre trecut, spre iluziile lui ca și el însuși pentru a-i cere ajutorul de care, în realitate, nu ai nevoie. Căci în tine se află adevăratul răspuns. Căci el fă-ră de el se hrănește din memoria ta involuntară. Să nu-i mai pronunți de acum înco-lo numele niciodată și nici să-ți amintește de el. Numai prin uitare ta, al Celuilalt, va muri.
Pune-te degrabă în barca fără măgar și ramuri de măslini, cum făcu cel dintâi.
Și așteaptă marea să vină la picioarele tale…”



poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .