|
Biographie Mircea Micu
Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârșand, județul Arad, pe granița cu Ungaria. Tatăl a fost ofițer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit și și-a făcut școala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuți în spiritul Școlii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Școala Pedagogică de Învățători. După absolvire, frecventează cursurile Facultății de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învățământ, la Șiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Își dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Stația locală de radio, redactor la ziarul local din Arad.
În 1965, vine în București și este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcții administrative, până în 1989. A lucrat și la Asociația Scriitorilor din București, editând o serie de almanahuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970. După 1989, conduce revista săptămânală „Viața Capitalei“, apoi este inspector-șef la Direcția de cultură a Capitalei și, din 1992, director al cotidianului „Cronica Română“. Debutează în 1968 cu volumul „Nopțile risipitorului“, după care publică alte cărți de poezie – „Teama de oglinzi“ (1970), „Vânătoare de seară“ (1971), „Murind pentru prima oară“ (1972), „Poeme pentru mama“ (1973), „Cu inima în palmă“ (1974). Este și autor al mai multor volume de parodii: „Dracul verde“, „Parodii de la A la Z“, „Cetiți-le ziua“, fiind considerat printre cei mai buni parodiști, alături de Topârceanu și Marin Sorescu.
A scris și numeroase cărți de proză, iar cu romanul „Patima“, apărut în 1972, se afirmă ca un pozator redutabil în buna tradiție a Școlii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu, Titus Popovici. Criticul Nicolae Manolescu îi consacră o cronică laudativă, romanul fiind apreciat drept cea mai bună carte de proză a anului. Volumul doi al romanului apare în 1975, împreună cu primul său titlu „Semnul șarpelui“. Alte cărți de proză: „Secretul doamnei de zăpadă“ (1976), „Singur în Mongolia“ (1989), precum și seria de „Întâmplări cu scriitori“, trei volume, un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Eseuri și portrete, profiluri, sunt prezente în volumul „Miere și fum“ (1989). După romanul „Patima“, regizorul Mircea Veroiu a ecranizat un film „Semnul șarpelui“. În 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu“, pusă în scenă la Teatrul Național din Cluj.
După revoluție, Mircea Micu publică mai rar și este prezent în presa scrisă cu numeroase articole și eseuri pe care nu le-a reunit într-un volum. Dintre volumele apărute după anii ‘90, amintim „Viața în pijama“ (1999), „Singur în Mongolia“ (1991) – proză – „Poeme pentru mama“ (2000), „Ascuns în lacrimă“ (2002), ambele de poezie, și un original „Dicționar sentimental de poezie“, volumul I, apărut în 2002, care conține o altă serie de portrete. Este autorul mai multor scenarii radiofonice, iar pentru cărțile de poezie, proză și dramaturgie a fost laureat cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Este laureat al Premiului de excelență al Academiei Române. A tradus din lirica universală și a colaborat constant la aproape toate revistele literare ale vremii. La revista „Luceafărul“, spre exemplu, a avut o rubrică intitulată „Rememorări“, pe care a susținut-o până în 1989, vreme de 20 de ani. Romanul „Patima“ a fost tradus în limbile poloneză și rusă. În anul 2003, apare cartea de rememorări literare „Întâmplări vesele cu scriitori triști“, o radiografie amuzantă, dar și plină de veridicitate despre viața scriitorilor din deceniul șapte și opt. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici ca Mihai Ungheanu, Marian Popa, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Laurențiu Ulici l-au apreciat drept un scriitor complet, în sensul că a practicat toate genurile literare cu succes.
Volumele sale, tipărite înainte de revoluție, precum și cele de după, au cunoscut o largă audiență în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.
În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat și la posturile de televiziune, rea-lizând emisiunile „Cafeneaua literară“ și „Ateneul artelor“.
Premii literare:
– Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociația Scriitorilor București, 1979;
– Proză: Romanul „Patima“ – Asociația Scrii-torilor București, 1980;
– Teatru: „Avram Iancu“ – Asociația Scriitori-lor București, 1978;
– Premiul Național al Ministerului Culturii și Cultelor, 2003.
|
Textes Recommandés
: 