agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Akhenaton (Amonophis IV)[Akhenaton_(Amonophis_IV)]

 
 \"Cel dintai individ al istoriei\" - James Breasted
 N-a pas inscrit de photo!


Ville de résidence: Egipt
A une langue maternelle A une langue maternelle


Biographie Akhenaton (Amonophis IV)

Site web personnel Akhenaton (Amonophis IV)


 
L?adresse directe de cet auteur est : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Sujets active de cet auteur: :

Les textes les plus récents:

Tous (1)

Les textes les plus récents:

Commentaires:

Textes inscrits par cet auteur dans la bibliothèque:

Page: 1

Marele Imn al lui Aton :
Poèmes 2003-09-24 (8502 affiches)


Page: 1





Biographie Akhenaton (Amonophis IV)

Aceasta este viziunea istoricului James Breasted asupra celei mai complexe personalitati din antichitate, Amonophis IV, cea mai simpla si cea mai corecta dintre toate cate au fost exprimate pana astazi.
In urma cu aproape 3800 de ani, istoria Egiptului cunostea o perioada de criza statala prin prabusirea Regatului Mijlociu si faramitarea teritoriala consecutiva, parte din teritoriu fiind cucerita de hicsosi – este a doua Perioada Intermediara din istoria antica egipteana. Dupa 200 de ani, alungarea hicsosilor si readucerea Egiptului sub o singura coroana este infaptuita de Ahmose (Ahmosis I), o capetenie tebana care devine astfel primul faraon al Dinastiei XVIII si deschide o noua perioada de cuceriri, Regatul Nou. Succesorii sai au urmat politica expansionista, unii dintre ei fiind foarte cunoscuti: Hatshepsut (Makare), prima femeie faraon, si Tuthmosis III, faraonul care va duce granitele Egiptului acolo unde nu vor mai ajunge vreodata. Politica statala devine treptat din ce in ce mai culturala si mai putin expansiva, incepand cu stranepotul faraonului Tuthmosis III, Amonophis III. Bogatia acumulata in 150 de ani era uluitoare, oamenii de rand avand acces la obiecte considerate “de lux” in alte regate ale vremii. Asta a-nsemnat sporirea donatiilor catre templele lui Amon-Ra, devenit zeul suprem al Egiptului, cresterea puterii si influentei preotilor tebani la Curte. Rasunetul in arta s-ar putea traduce prin termenul “idealism” deoarece, indiferent de varsta, sex si statut, morfologiile sunt asemanatoare si, mai mult de-atat, perfecte. Faraonul, considerat de origine divina, trebuia sa fie perfect – cam asta era viziunea inoculata egiptenilor la vremea aceea.
Cel de-al noualea faraon al Dinastiei XVIII, Amonophis III, a avut numerosi urmasi, dar la moartea sa (c. 1379 a.Chr.), tronul Egiptului revine lui Amonophis IV, un tanar ciudat, evident “diform” (craniu alungit, prognatism marcat, umeri ingusti, degete efilate, bazin larg si abdomen proeminent – sindrom Marfan, cel mai probabil), necunoscut la Curte si nici din reprezentarile familiei regale pe coloanele templelor de la Karnak si Teba. Urcarea lui la tron s-a datorat influentei mamei sale, regina Tiye, prima intre sotiile faraonului defunct. E usor de imaginat uluirea generala, alimentata mai ales de discrepanta dintre aspectul noului rege si numele sau (Amonophis/Amenothes – “Amon e multumit”). Situatia se va simplifica din momentul cand faraonul decide sa-si schimbe numele: Akhnaton (“cel asupra caruia Aton revarsa bunavointa”), Ikhunaton (“el place lui Aton”), sau, dupa alte scrieri, Akh-en-Aton (“cel care-l slujeste-pe-Aton”). Neparticiparea tanarului rege la ceremoniile religioase in cinstea lui Amon-Ra, si asumarea ulterioara a titlului de Inalt Preot al lui Aton, vor da glas opozitiei clerului, opozitie care va raspandi repede ideea ca faraonul e “blestemat”.
Ascuns de mic ochilor, Akhnaton nu beneficiase de instruire militara, in schimb cunostea indeaproape dogmatica diverselor scoli religioase egiptene. Pentru a-ntelege mai bine ce avea sa urmeze, e necesara clarificarea catorva aspecte legate de Panteonul si cosmogonia egipteana. Inceputul coincidea, in viziunea egiptenilor, aparitiei lui Atum (“stapanul Cerului”) – zeitate androgina care da nastere primei perechi de zei. Pe acest model apare intreg Panteonul egiptean. Unii autori au vazut in Atum expresia unui monoteism submanifest in religia egipteana, dar toate scolile dogmatice ale Egiptului, timp de milenii, considerau ca Atum pierduse energia prin crearea celorlalti zei. Aparitia lui Rija (“ochiul stapanului Cerului”, sau zeul Ra), este cea mai importanta treapta cosmogonica, deoarece din lacrimile lui se vor naste oamenii. Tot Ra este cel care va desemna faraoni sa domneasca asupra oamenilor in locul sau. Zeii nu puteau fi vazuti, erau considerati forme de suflet care animau diverse obiecte. Se ajunsese la o complicare a dogmaticii, multi zei avand uneori aceleasi atribute. Este cazul zeului Amon – amestecul aer-lumina, opus multe veacuri zeului Ra (zeul solar). Simplificarea a fost adusa prin unirea celor doi, rezultand Amon-Ra (altfel zis, Ra care se vede prin Amon), sau soarele aflat pe cer in miezul zilei. Cine era Aton, insa? In secolul XIV a.Chr. aparea in sanul scolii de la Heliopolis o noua idee religioasa: Ra subzista in Discul solar – numit Aton. S-au pastrat multe texte datand din aceasta perioada: “Atum care se afla in Aton al sau”, “trupul lui Ra e Aton”. Prin urmare, Aton era un atribut sau locul existentei lui Ra.
Akhnaton preia deci un concept religios caruia ii confera statut de zeu – Aton nu e un zeu “clasic” insa, el poate fi vazut si, mai mult, simtit prin caldura emanata. De aici pleaca toata dogmatica atonismului, in evidenta contradictie cu dogmatica clasica egipteana, si incepe astfel prima reforma religioasa din istorie. “Blestematul” devine acum “blasfemiator”, primul blasfemiator al lumii. Este imposibil ca Akhnaton sa fi cunoscut legile biologiei si rolul soarelui in aparitia vietii pe pamant, insa, bazandu-se pe observatie si intuitie, faraonul ajunge la concluzia care trebuie. Nu, nu e vorba de primul “paradox” al istoriei, ci de stabilirea unui mod particular de cunoastere si gandire care, preluat mai tarziu de greci prin scoala din Alexandria, va fi numit filosofie. Un al doilea element pe care-l aduce cultul lui Aton este universalismul – desi un imperiu destul de intins, subordonandu-si numeroase popoare si civilizatii, nimeni pana la Akhnaton nu constientizase ca Egiptul era supus acelorasi legi naturale (pana la urma divine) ca tot restul lumii. Pertinenta acestei observatii n-a fost deplin inteleasa; era nevoie de o ilustrare plastic-emblematica a mesajului – Aton va fi reprezentat ca un disc ale carui raze se termina sub forma de maini intinse, maini care ofera si ocrotesc viata. Imaginea marcheaza debutul reformei religioase, inlocuind vechile simboluri din palatele regale de la Teba. Apar, fireste, si primii adepti ai noii religii, putini ce-i drept, si destul de straini mesajului faraonului. Era nevoie de o clarificare suplimentara a valentelor lui Aton, intrucat nu puteau fi sterse traditiile si credintele inaintasilor. Aceasta clarificare a-nsemnat, de fapt, si prima lovitura data vechii teologii prin ruperea lui Amon de Ra; a doua a presupus integrarea lui Ra in Aton (Ra devine fiu al lui Aton asa cum faraonul era fiu al lui Ra). Astfel, Aton nu preia doar suprematia Amon-Ra anterioara lui, ci devine prin subordonarea lui Ra un echivalent al lui Atum (prin el Atum vede lumea, lumea putandu-l vedea la randul ei). In primii 5 ani ai domniei sale, Akhnaton reuseste proclamarea lui Aton ca zeu suprem, ulterior unic – atonismul devenind astfel prima religie monoteista a lumii, iar profetul-faraon cel dintai eretic cunoscut istoriei.
Raporturile cu clerul devenisera, cum e usor de imaginat, critice, mediul supraspiritualizat al Tebei fiind impartit in doua tabere. Constient de situatie, Akhnaton retrage Marelui Preot al lui Amon dreptul de administrare a bunurilor din templele zeului; a urmat abolirea privilegiilor vechii preotimi. Ulterior, ocupa templele lui Amon, poruncind alungarea preotilor si stergerea numelui zeului. Cat priveste restul Panteonului, titlul “ntr” (zeu) e rezervat doar lui Aton, termenul “ntrw” (zei) fiind proscris. O soarta asemanatoare lui Amon o au toti zeii vechi, numele si reprezentarile lor fiind distruse. Dupa caderea Tebei – asa au numit istoricii schimbarile produse in centrul nevralgic al reformei lui Akhnaton – noua religie cuprinde destul de repede intreg Egiptul. Osiris si toti zeii funerari dispar, textele mormintelor sufera simplificari radicale, multe din practicile de sorginte mitico-magica legate de cultul mortilor fiind abandonate.
Cum a fost insa posibila aceasta “mutare”? Faraonul era considerat zeu, mai mult chiar, “glasul trupesc al zeilor”. Reiese foarte clara ideea revelatiei, in fata careia dezbaterile teologice inerente ale vremii n-au prea avut sens. Schimbarile radicale care au pregatit terenul atonismului arata convingerea ferma in Maat (adevarul), inteles in latura lui suprema (aceea de Dumnezeu), faraonul fiind “cel ce traieste prin Maat”. Asa trebuie inteles faptul ca Akhnaton e considerat in continuare un zeu; el este insa ales de acest adevar suprem caruia ii slujeste, deci alaturi de latura divina pe care o primeste, faraonul are si o latura umana. Iata o sinceritate,i-am putea spune, nemaiintalnita si in nici un caz accentuata pana acum. Deci Akhnaton nu e doar un zeu, ci o-ntrupare a divinitatii care, prin gesturile sale, are potenta de orientare (“iluminare”) a poporului sau – iata o noua postura, cea mesianica.
In cel de-al saselea an de domnie, faraonul paraseste vechea capitala, Teba, pornind in cautarea lui Aton. Revelatia se produce in zona cunoscuta azi ca Et-Till el-Amarna – aici se ridica noua capitala a Regatului Nou, numita de faraon Akhet-Aton (“Orizontul lui Aton”). Este cel dintai proiect urbanistic al antichitatii, ramas unicat pana in zilele noastre: strazile foarte largi, desfasurarea deosebita a arhitectonicii subliniaza accentuarea desfasurarii orizontale – in evidenta contradictie cu verticalitatea monolitica a vechii capitale. Templul egiptean clasic, simbolizand lumea de aici (pe tavan cerul, pe podea plantele, miturile fundamentale pe pereti, si padurea stilizata in coloane) dispare, fiind substituit de altarele in aer liber inchinate lui Aton. La un capat al strazii centrale din Akhet-Aton rasarea Aton, la cel opus disparea – totul trebuia sa se desfasoare sub ochii zeului. Aceasta deschidere era, de fapt, un indemn la sinceritate, si modul prin care Akhnaton incerca sa creeze o lume perfecta. Intr-adevar, acest “rege beat de Dumnezeu” a reusit sa faca din prima utopie a lumii o realitate. Akhet-Aton devenise un fel de paradis, unde nu era o rusine sa umbli dezbracat. Goliciunea trupului reprezenta o afirmare o modului in care te-ai nascut in ochii celorlalti si ai lui Aton.
Pana la Akhnaton, arta egipteana avea un caracter idealist-conventional – liniile rigide, figurile standard ale faraonului, ca si ale zeilor, nu impuneau decat veneratie si supunere oamenilor de rand. In noua capitala insa, lucrurile se schimba: arta capata un caracter realist, masca distantei este inlocuita de accente romantice, familiare, chiar intime uneori. Aton vedea totul, supusilor le era permis sa vada aproape totul din viata faraonului. Aceasta stare de neascundere (aletheia – M. Heidegger) merge pana la detalii de finete ale trupului si ale varstei; s-au pastrat intacte serii de sculpturi ale Nefertitei (prima sotie a lui Akhnaton), Kiyei (a doua dintre sotii) si ale faraonului, reprezentand trupuri goale, in diverse etape de varsta cu modificarile fiziologice specifice lor (ex. riduri, sani ptozati). Unele din aceste aspecte, putand parea astazi grotesti de-a dreptul, erau usor acceptate dupa urmatorul principiu: Aton da viata, Aton este viata, viata este un lucru frumos indiferent de varsta sau aspect. Personalizarea si umanizarea reprezentarilor este atat de profunda incat statuile sunt copii in marime naturala, renuntandu-se la dimensiunile colosale folosite pana acum. Gestualitatea intima surprinsa de artistii de la Akhet-Aton releva si un aspect particular: recunoasterea valentei dominante a trupului, purtatorul vietii, deci al lui Aton, indiferent daca apartine barbatului sau femeii. Prin urmare, trupul devine mijlocul ideal de oglindire a sufletului. Catre sfarsitul domniei sale, totusi, se produce o pervertire artistica in sensul aparitiei mimetismului: e vorba fie de dorinta curtenilor de a semana faraonului, fie de un reflex conventional pastrat din vechea scoala artistica a Tebei. Nu exista un consens deocamdata. Cert este ca desi fiicele faraonului sunt reprezentate “degenerat”, situatia nu este valabila si in cazul reginei Nefertiti. Fiul faraonului cu a doua sotie, Tuthankhaton, apare in ambele variante, si dupa cum se stie, nu mostenise boala tatalui sau.
Comunicarea tronului cu supusii insemna inscrierea decretelor faraonului pe o stela – aveau, prin urmare, un caracter destul de official, destul de distant. Stelele folosite la Akhet-Aton insa se constituie intr-un nou mod de comunicare cu supusii: O astfel de stela, aflata la Muzeul din Berlin, il infatiseaza pe Akhnaton in bratele lui Smenkhtere, fratele Nefertitei, textul subliniind relatia aparte dintre cei doi. Dincolo de imaginea asupra relatiei faraonului cu oamenii de rand, stela certifica primul cuplu homosexual al istoriei.
Domnia lui Akhnaton este marcata de constituirea neoegiptenei si ridicare ei la rang de limba oficiala a Egiptului. La inceputul Regatului Nou, medioegiptenei i se adauga elemente gramaticale noi (forme de negatie, articolul hotarat, pronumele demonstrativ), insa continua utilizarea structurilor vechi, in special pentru faptul ca toata literatura vremii era scrisa-n limba Regatului Mijlociu. In imnurile scrise la Akhet-Aton, faraonul definitiveaza neoegipteana, in primul rand prin deplasarea accentelor, structura lingvistica respectiva fiind folosita pana in secolul VIII a.Chr., si-n acelasi timp referentiala pentru gramatica limbilor antichitatii sud-europene.
Desi aceasta prima emancipare spirituala de proportii n-a durat decat un deceniu, dupa care toate urmele paradisului numit Akhet-Aton si ale profetului Akhnaton aveau sa dispara aproape complet, influentele s-au facut simtite peste veacuri. Pretul platit a fost inceputul dezorganizarii armatei si o pierdere teritoriala importanta. Mercenarii straini, folositi pentru intaia data-n istorie de Akhnaton, erau prea putini pentru a substitui sau ajuta trupele egiptene. In cel de-al XVII-lea an de domnie, Akhnaton dispare din istorie, la aproape 30 de ani – lucru firesc, avand in vedere posibila boala de care suferea. Peste capitala atonismului s-a trecut realmente cu plugul, toate reprezentarile faraonului fiind distruse. Necropola regala a fost golita – aici si-au aflat odihna regina Tiye, regina Kiya, si insusi Akhnaton. Parerea egiptologilor este ca trupurile celor trei au fost probabil mutate intr-alte locatii, avand in vedere haosul social si politic din momentul respectiv. Prima descriere a unei mumii amintind de Akhnaton ii apartine arheologului Theodor Davis, care la deschiderea siteului KV55 din Valea Regilor, in 1907, gaseste un sarcofag cu fata distrusa continand o mumie invelita-n foita de aur. Descrierea lui Davis sugereaza posibilitatea ca mumia sa fi fost a lui Akhnaton, dar, din pacate, s-a facut scrum in cateva zeci de secunde de la deschiderea sarcofagului, inainte de-a fi fotografiata macar. O a doua descriere a unei mumii diforme apartine anatomistului Derry, in 1939, dupa examinarea unui sarcofag ratacit prin magazia Muzeului din Cairo, sarcofagul continand in plus corpul unui tanar de aproximativ 22 de ani numit Smenkhtere.
Unele voci sustin ca mai important decat orice ar fi gasirea mormantului Nefertitei. Mai mult ca sigur, informatiile aduse printr-o asemenea descoperire ar ajuta la intelegerea multor aspecte ramase neelucidate. Oricum, spiritul faraonului Akhnaton dainuie pana in zilele noastre, cu toate ca sunt putine marturiile ajunse pana la noi. Din ruinele de la Tell-el-Amarna au putut fi recuperate doua imnuri inchinate lui Aton. Unul dintre ele este mult prea fragmentat. Cel de-al doilea insa, numit Marele Imn, este considerat astazi prima creatie lirica moderna. In plan conceptual, unii autori il considera prima, altii singura creatie teofilosofica din literatura universala. La o mie de ani distanta de scrierea lui, Marele Imn a constituit sursa de inspiratie pentru Psalmii biblici, cel mai probabil din manuscrisele de la Akhet-Aton ajunse la Alexandria, si pentru cea de-a doua miscare monoteista a lumii – iudaismul. Marele Imn catre Aton, scris de Akhnaton insusi, intr-o traducere aproximativa:



poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .