|
Biographie Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Bolintineanu (n. 1825 Bolintin-Vale - d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluția de la 1848 și diplomat.
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puțini ani ai tatălui său Ienache își făcu în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.
Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morții", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat probabil un rol decisiv. Poemul "O fată tânără pe patul morții" era o imitație după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră") de André Chénier, și a fost publicat în "Curier de ambe sexe".
La fel ca alți pașoptiști, tânărul nu se trudi prea mult să intre în grațiile principelui. Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Frăția și în Asociația literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.
În acel timp se formase în București Asociația literară, sprijinită de frații Alexandru și Ștefan Golescu care trimiseră pe la sfârșitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociației literare, audiază și el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz. Nu trăiește decât pentru Revoluția pe care o presimte. Când aceasta izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioși hotărâră să se întoarcă în țară. Conjurații îi dădură un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revoluționarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu să facă. Aga poliției, Ion Manu, îl „mirosise" și, refuzându-i pașaportul pentru Moldova, îl amenințase cu un arest la „mănăstire". Ar fi avut, poate, parte de el, dacă nu izbucnea revoluția...
Și la 1848 revoluția a adus o explozie gazetărească. Dacă C.A. Rosetti scosese, imediat după izbândă, "Pruncul român", Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) "Poporul suveran". Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare față, dar redactorul-șef avea proiecte mari. Ar fi vrut să tipăreasca un „jurnal al intereselor democratice și al progresului social", pe potriva modelului francez - Le Peuple souverain.
Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ș. a. "Poporul suveran", dar - căzând revoluția - a fost exilat și se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol și în fine la Paris ca să-și continue studiile întrerupte.
Pe la 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară și atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicațiuni diverse care cuprind adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură.
Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și deveni ministru de externe, culte și instrucțiune publică. Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia se înființează primele școli la românii macedoneni.
Pe la 1866 se retrase din viața politică, ocupându-se cu literatura, publicând drame în proză și în versuri, poezii epice, satirice, dar ducând o existență foarte nenorocită. De aceea nu după multă vreme se îmbolnăvi rău. Părăsit de toți își puse biblioteca la loterie și fu câștigată de Vasile Alecsandri și Costache Negri, care i-o lăsară drept mângâiere. Atunci, în urma intervenției unor amici, fu așezat la spitalul Pantelimon, unde muri, după scurtă vreme și fu îngropat în satul natal, fără nici o pompă, de câțiva amici personali, căci toată lumea uitase pe acest poet entuziast și patriot.
|
Textes Recommandés
