Emil Cioran[Emil_Cioran]

Ville de résidence: Rășinari, Sibiu
A une langue maternelle


Biographie Emil Cioran

Site web personnel Emil Cioran


 L?adresse directe de cet auteur est : 

Les textes les plus récents:

Les textes les plus récents:

Commentaires:

Textes inscrits par cet auteur dans la bibliothèque:

Page: 1

Din tot ce-i fugar.. :
Essai 2003-02-28 (11584 affiches)

Exerciții de admirație : Benjamin Fondane
Essai 2009-04-20 (10220 affiches)

Exerciții de admirație : Guido Ceronetti Infernul trupului
Essai 2009-04-22 (10296 affiches)

Revelațiile durerii : Despre vidul interior
Essai 2009-04-25 (9350 affiches)

Revelațiile durerii : Între occidentalism și autohtonism
Essai 2009-04-27 (7295 affiches)

Revelațiile durerii : Cultură și viață
Essai 2009-05-06 (12650 affiches)

Schimbarea la față a României : Capitolul I.
Essai 2005-10-25 (31183 affiches)

Silogismele amărăciunii : fragmente
Essai 2003-08-31 (15270 affiches)

Silogismele amărăciunii : fragmente - traducerea Nicolae Bârna
Essai 2009-07-19 (12799 affiches)

Tratat de descompunere : Filozofie și prostituție
Essai 2009-04-26 (7462 affiches)

Tratat de descompunere : Fărădelegile curajului și ale fricii
Essai 2009-04-26 (11206 affiches)

Tratat de descompunere : Echivocul geniului
Essai 2009-12-30 (8871 affiches)

Urgența catastrofei : Din "Sfârtecare"
Essai 2005-02-14 (10142 affiches)

Biographie Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța.

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabilește definitiv în Franța.

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.