întâi setea. ca un preludiu pentru emoție și revelare. trei zile fără porți, darius. o sete-angoasă. corpul meu, bulgăre de sare translucid, neatins de apă.

dincolo de timpul fluid, scriam poeme și construiam piramide violet și alte obiecte nonvii în care încercam să cuprind adimensionalul iubirii.

o disoluție lentă, darius, ca o tortură tandră, prin nuditatea amiezii, întinsă spre tine, pe suprafețe aspre, tu, călăuza mea rătăcită într-un foc larg, în care acum pot să arunc toate celulele cenușii.

nu mai gândesc. rămân într-o geometrie haotică, brațele noastre descriu tangențial aurore, iar cerul tăcut îmi trece prin piele, odată cu amprentele tale.

într-o iubire asemănătoare cu vederea orbilor, nimic nu e tern, darius. nimic nu poate fi asimetric, nimic monton.

te voi lăsa să mergi prin câmpul întâmplărilor mele, deși se apropie echinocțiul și atunci, fără să știu cum, voi redeveni femeie-de-aer, iar această iubire frenetică va curge intim peste noi, așa, în cascade solare.

în umbra oranj a dimineților, îți voi fi tâmplă.