I

Minunatei, preacinstitei și cu adevărat marii stăpâne a întregii lumi, în veci fecioarei Maici a Mântuitorului nostru și Dumnezeului Isus Cristos, cu adevărat Născătoarei de Dumnezeu i se cuvin cântare neasemuită, cinstire și slavă necontenită din partea tuturor făpturilor de sub cer, datorită binefacerilor cu care ea a miluit întreaga făptură în iconomia Venirii întrupate a Unului născut Fiu și Cuvânt al lui Dumnezeu și al Tatălui.

Aceasta - după ce Cuvântul cu adevărat dumnezeiesc s-a întrupat din ea pentru mântuirea noastră, făcându-se om, și după ce a pătimit de bună voie, după ce a înviat și s-a urcat la cer - a rămas împreună cu apostolii, trăind încă nu puțină vreme prin ținutul Iudeii, în preajma Ierusalimului, și anume - cum mărturisește dumnezeiasca scriptură -, în casa apostolului neîntinat și preaiubit de Domnul.

Pe când apostolii, îmboldiți de Duhul Sfânt, predicau vestea cea bună pe întreg pământul, preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Fecioară a părăsit lumea, ajungând la firescul sfârșit. Unii au transmis prin scris minunile săvârșite atunci și aproape toate făpturile de sub cer prăznuiesc an de an amintirea adormirii sale. Doar puține obști, între care și aceasta, păzită de Dumnezeu, din jurul mitropoliei Thesalonicului nu țin sărbătoarea. De ce?

Să osândim nepăsarea și indiferența strămoșilor? Așa ceva nu vom spune și nici măcar nu vom îndrăzni să gândim, de vreme ce numai ei, dintre toți, au înlăturat prin lege, din ținutul lor, acest lucru extraordinar, adică prăznuirea amintirii nu doar a sfinților locului, ci a tuturor sfinților de pe pământ, care au luptat pentru Cristos (apropiindu-ne de Dumnezeu duhovnicește, prin slujbe și rugăciuni).

Nu, strămoșii noștri nu au fost nici indiferenți, nici nepăsători. Dar, deși cei care s-au aflat de față la Ierusalim (se spune!) au transmis adevărul despre sfârșitul Maicii Domnului, mai târziu au apărut niște eretici făcători de rele, care au vârât zâzanie și au răstălmăcit totul. Din această pricină părinții noștri s-au îndepărtat de ei, socotindu-i în dezacord cu Biserica universală. Așa praznicul însuși a căzut în uitare.

Nu vă mirați auzind că ereticii au stricat Scripturile! S-a descoperit că au făcut la fel în mai multe rânduri, chiar și cu epistolele Apostolului teofor sau cu sfintele evanghelii. Să nu scuipăm însă pe adevărul Scripturii, din pricina minciunii acelora, hulită de Dumnezeu, ci, îndepărtând sămânța rea, să primim cele întâmplate cu adevărat sfinților întru slava lui Dumnezeu și să le prăznuim cu folos sufletesc și în chip plăcut Celui de Sus.

Așa am descoperit că au făcut atât strămoșii noștri apropiați, cât și cei sfinți de dinaintea lor, cei dintâi cu privire la așa-zisele călătoriis ale sfinților apostoli Petru, Pavel, Andrei și Ioan; ceilalți, cu privire la majoritatea scrierilor despre martirii cristofori. Într-adevăr, se cuvine "să înlăturăm pietrele din drum", cum grăiește Scriptura, ca să nu se împiedice turma aleasă de Dumnezeu.

II

Așadar noi, spre folosul acestei mitropolii iubitoare de Cristos (pentru ca nimic din ce-i bine să nu rămână pe lângă dânsa), trebuie să o slăvim în chipul cel mai pur pe binefăcătoarea și stăpâna lumii, pe Născătoarea de Dumnezeu și-n veci Fecioară Maria. Prăznuind noi cu bucurie duhovnicească odihna ei cerească, ne-am dat, nu puțin, silința (ântru deșteptarea și zidirea sufletelor!) să încredințăm, urechilor voastre iubitoare de Dumnezeu, nu tot ce-am găsit în diferite cărți despre subiect (cărți scrise în cele mai diferite chipuri), ci numai lucrurile care s-au întâmplat cu adevărat, care au fost amintite și mărturisite ca atare în locurile acelea până azi. Noi am ales povestea autentică, cu frică de Dumnezeu și iubire de adevăr, nevenind cu nici o baznă, precum, din rea voință, au strecurat falsificatorii eretici.

Auzind cu străpungere folositoare pentru suflet minunile înfricoșătoare, mari și întru totul vrednice de Maica lui Dumnezeu, petrecute la odihnirea ei cea dumnezeiască, vom aduce Mariei, neîntinată stăpână și Născătoare de Dumnezeu, mulțumire și slavă folositoare îndată după Dumnezeu și ne vom arăta vrednici de darurile ei prin faptele noastre bune. Iar voi, primind din gura noastră acest strop de iubire, precum și îndemnul, reieșit din scrierea ce urmează, de a înainta fără zăbavă spre mai bine, răsplătiți-ne cu dragoste de frați și copii întru Domnul, cerând prin rugăciune neîntreruptă ajutor de la Dumnezeu pentru mine. Căci a Lui este slava și cinstirea și puterea în vecii vecilor. Amin.

III

Când sfânta Născătoare de Dumnezeu, Maria, urma să-și părăsească trupul, a venit la dânsa marele înger și i-a zis: "Ridică-te, Maria, primește această ramură de palmier, pe care mi-a încredințat-o Cel care a răsădit raiul, și dă-o apostolilor, pentru ca aceștia s-o poarte înaintea ta cântând imnuri de slavă. Căci peste trei zile te vei slobozi din trup. Și-i voi trimite pe toți apostolii lângă tine, iar ei se vor îngriji de slujba îngropării, vor vedea slava ta și te vor purta la locul hărăzit ție". Maria a răspuns îngerului zicând: "Dar de ce ai adus numai o ramură de palmier și nu mai multe, pentru fiecare apostol în parte!? Dacă o vei da unuia singur ceilalți vor începe să crâcnească. Ce-mi poruncești să fac? Dar mai întâi, care-ți este numele, ca să știu ce să le spun celor ce m-or întreba!?". Îngerul i-a răspuns: "Vrei să-mi știi numele? E teribil de ascultat. Cât despre ramura de palmier, nu te frământa: prin ea mulți se vor vindeca și va fi mărturie înaintea locuitorilor Ierusalimului. Credinciosului i se va arăta, necredinciosului i se va ascunde. Acum pornește către munte".

Maria a plecat și a ajuns la Muntele Măslinilor, iar lumina îngerului strălucea înaintea ei. În mâini ținea ramura de palmier. Când a ajuns tot muntele s-a bucurat, cu toate plantele ce creșteau pe el, încât acestea începură să se plece și să i se închines. Văzând așa ceva Maria s-a cutremurat, socotind că îngerul este însuși Isus. Și zise: "Oare nu ești tu Domnul, fiindcă ai o asemenea putere grozavă și fiindcă atâția copaci ți s-au închinat? Nimeni altul nu poate înfăptui o asemenea grozăvie decât Domnul slavei, care s-a încredințat pântecelui meu".

Atunci îngerul îi răspunse: "Nimeni nu poate să facă minuni dacă nu e zămislit de mâinile sale6. Căci El dă putere tuturor ființelor lumii. Eu sunt cel care însoțește sufletele smeriților înaintea lui Dumnezeu și le duce în sălașul celor drepți în ziua părăsirii trupurilor. Atunci când și tu va să-ți lepezi trupul, eu însumi voi veni la tine".

Atunci Maria îi zice: "Domnul meu, în ce fel vii la oamenii aleși? Spune-mi cum va fi, spune-mi, ca să știu ce să fac atunci când vei veni să mă iei!?". Îngerul îi răspunde: "Fii pe pace, Stăpână! Atunci când mă va trimite Dumnezeu nu voi veni de unul singur, ci toate oștirile îngerești vor veni și vor cânta imnuri înaintea ta. Þine așadar această ramură de palmier!". Și spunându-i acestea, îngerul se făcu precum para de foc și se înălță la cer.

IV

Iar Maria s-a întors la casa ei. Și îndată încăperile s-au zguduit din temelii de slava ramurii pe care o ținea în mâini. După ce cutremurul a încetat, a intrat în odăița ei tainică și a pus ramura de palmier într-un ștergar de in. Apoi a prins să se roage către Domnul zicând: "Ascultă, Doamne, rugăciunea Maicii Tale Maria, care strigă la Tine după ajutor și trimite facerea ta de bine asupra mea! Pentru ca nici o putere vrăjmașă să nu mă întâmpine în ceasul acela cumplit al ieșirii din trup! Ci să se împlinească vorbele pe care mi le-ai spus atunci când eu plângeam întrebându-Te: „Cum să mă feresc de puterile vrăjmașe ce se vor năpusti asupra sufletului meu?”. Iar Tu mi-ai făgăduit așa: „Nu mai plânge, Maică! Fiindcă în ceasul din urmă nu vor veni la tine nici îngeri, nici arhangheli, nici heruvimi, nici serafimi, și nici vreo altă putere, ci eu însumi voi veni și voi sta lângă sufletul tău!”. Iată, acum se apropie chinurile nașterii!". Și Maria a prins să se roage: "Binecuvântez lumina cea veșnică în care sălășluiești! Binecuvântez răsadurile mâinilor Tale, ce vor rămâne în veci. Sfinte care locuiești printre sfinți, ascultă glasul chemării mele!".

V

După ce a zis acestea a ieșit din odaie și a poruncit slujnicei din casă: "Ascultă, mergi la toate rubedeniile și la toți cunoscuții mei și spune-le că Maria îi cheamă la dânsa!". Slujnica s-a dus și i-a chemat pe toți, precum i se poruncise. Și după ce aceștia intrară în casă, Maria începu să le grăiască: "Părinți și frați, ajutați-mă, căci mi se apropie ceasul când va să ies din trup și să adorm pe veci. Ridicați-vă așadar și faceți-mi un mare hatâr! Nu vă cer aur, nici argint, fiindcă și aurul și argintul sunt lucruri deșarte și trecătoare. Vă cer numai un strop iubire frățească, adică să rămâneți alături de mine două nopți, fiecare cu câte o lumânare în mână. Și să privegheați cu grijă să nu se stingă vreme de trei zile; iar eu am să vă dau binecuvântarea mea înainte de a mă dezlega de lumea aceasta".

Și au făcut precum li s-a spus. Vestea s-a împrăștiat pe la cunoscuții și rubedeniile Mariei și toți laolaltă s-au adunat în jurul ei. Atunci Maria, întorcându-se și văzându-i stând roată-mprejur, a ridicat glasul și a zis: "Părinți și frați, să ne ajutăm unii pe alții și să rămânem treji cu lumânările aprinse, fiindcă nu știm ceasul când va veni hoțul (Matei 24, 43). Mie mi s-a vestit, fraților, când voi pleca din această lume. Și cu toate că am aflat și cunosc când anume voi pleca, n-am nici o teamă, căci e un lucru obștesc. Numai de Vrăjmaș mi-e o teamă cumplită, de cel care stă împotriva tuturora. Vrăjmașul nu are nici o putere asupra drepților și credincioșilor. Dar îi biruie cu ușurință pe necredincioși, pe păcătoși, precum și pe cei care-i împlinesc voile mârșave. Pe aceștia îi are la degetul cel mic. Drepților însă n-are ce să le facă, fiindcă îngerul răutății nu are nici o urmă într-înșii, ci, umplut de rușine, s-a tras deoparte.

Doi îngeri vin asupra omului în ceasul de pe urmă: unul, al dreptății și altul, al răutății. Ei vin împreună cu moartea. Moartea tulbură sufletul, iar cei doi îngeri se apucă și cântăresc trupul. Și dacă acesta va fi făcut lucruri drepte, atunci îngerul dreptății se bucură nespus, căci nu se va fi găsit nici un grăunte de răutate în acela. Și o mulțime de îngeri se apropie de suflet și-l călăuzește cu cântări până la locul tuturor drepților. Iar îngerul răutății tare se mai jeluiește, fiindcă nici o părticică dintr-însul nu s-a găsit în omul acela. Dacă se descoperă însă că unul a făptuit lucruri mârșave, atunci se bucură îngerul răutății și, luând cu sine alte duhuri rele, înhață sufletul și începe să-l jupoaie. Iar îngerul dreptății e întristat peste poate. Așadar, părinți și frați, să ne ajutăm unii pe alții, ca să nu se găsească nici o răutate în noi.

După ce Maria a grăit așa femeile din preajma ei au răspuns: "Soră dragă, tu, Maica lui Dumnezeu și stăpâna întregii lumi, înțelegem ca nouă să ne fie teamă, dar nu ție! Pentru ce ți-e teamă, doar ești Maica Domnului!? Vai de noi, căci cum vom putea scăpa de Vrăjmaș dacă tu însăți vorbești așa!? Numai tu ai rămas nădejdea noastră! Noi suntem netrebnice, cum să facem și cum să scăpăm? Dacă păstorul se teme de lup, atunci cum o să scape turma?".

Și toate câte se aflau acolo s-au pus pe plâns. Maria însă le-a zis: "Liniștiți-vă, frații mei, și nu mai plângeți! Ci slăviți-o pe cea care se află acum în mijlocul vostru. Rogu-vă, n-o mai jeluiți în locul acesta sfânt pe Fecioara lui Dumnezeu, ci ridicați cântări în loc de plânsete, ca să răzbată la toate neamurile de pe pământ și la toți oamenii lui Dumnezeu. Așadar cântați în loc să plângeți, pentru ca astfel să fiți binecuvântați".

VI

Apoi Maria i-a chemat pe toți cei care se aflau în preajmă și le-a zis: "Ridicați-vă și rugați-vă!". Iar după ce s-au rugat s-au așezat și au început să-și povestească unii altora minunile lui Dumnezeu și semnele pe care El le făcuse. Și cum vorbeau ei așa, iată, apare Ioan, apostolul, și bate la ușa Mariei. I s-a deschis și a intrat. Văzându-l Maria s-a tulburat în duhul ei și nemaiputându-se stăpâni izbucni în lacrimi. Și striga cu glas mare așa: "Copile Ioan, n-ai uitat cuvântul pe care ți l-a spus Învățătorul tău despre mine atunci când îl plângeam răstignit și ziceam: „Tu te duci, Fiule, și pe mine cui mă lași? La cine mă voi adăposti?”. Iar El mi-a răspuns (tu fiind de față și auzind totul): „Ioan va avea grijă de tine!" (Ioan 19, 26). Așadar, copile, nu uita poruncile privitoare la mine și amintește-ți că pe tine Domnul te-a iubit mai mult decât pe toți ceilalți apostoli. Amintește-ți că ai fost singurul care ți-ai așezat capul pe pieptul Lui! Și mai ales amintește-ți că numai ție ți-a împărtășit taina atunci când stăteai la pieptul Lui, taina pe care n-am cunoscut-o decât eu și tu, fiindcă tu ți-ai păstrat fecioria și ești ales. Cât despre mine, Domnul n-a vrut să mă supere, căci pântecele meu i-a devenit sălaș. Când eu i-am zis: „Spune-mi și mie ce i-ai șoptit lui Ioan”, El ți-a poruncit să-mi împărtășești taina. Iar tu ai făcut-o. Acum, copile, nu mă părăsi!".

Zicând acestea Maria plângea molcom. Ioan nu s-a mai stăpânit și duhul i s-a tulburat. Dar nu știa despre ce-i vorbește Maria. Atunci i-a grăit: "Maria, Maică a Domnului, ce vrei să fac pentru tine? Doar ți l-am lăsat pe diaconul meu, ca să-ți aducă de mâncare. Vrei să încalc porunca Domnului meu, care spune: „Mergeți în toată lumea până când păcatul va fi smuls din rădăcină”!? Spune-mi, ce durere ai pe suflet? Îți lipsește ceva?". Dar Maria îi răspunde: "Copile Ioan, nu-mi trebuie nimic de pe lumea aceasta, dar pentru că poimâine ies din trup, am nevoie de tine! Miluiește-te de mine și pune-mi trupul la loc sigur, într-un mormânt aparte. Și păzește-l cu frații tăi, apostolii, de arhierei, căci i-am auzit cu urechile mele spunând: „Dacă-i vom găsi trupul îl vom arde, fiindcă din aceasta s-a născut înșelătorul Isus".

Când Ioan a auzit vorbele Mariei (anume că va ieși din trup) a căzut în genunchi și a izbucnit în hohote de plâns zicând: "O, Doamne, cine suntem noi, de ne-ai arătat atâtea chinuri cumplite? Încă nu le-am uitat pe primele și, iată, alte chinuri trebuie să îndurăm! Pentru ce nu plec eu din trup ca să ai tu grijă de mine, o, Maria!?".

Auzind cuvintele lui Ioan și văzându-l cum varsă șuvoaie de lacrimi, Maria a cerut celor ce se aflau în încăpere să tacă (căci și aceia plângeau) și l-a potolit pe apostol zicându-i: "Copile, cruță-mă un pic și curmă-ți plânsul!". Atunci Ioan se ridică de la pământ și-și înfrână lacrimile. Maria îi zice: "Tu vino cu mine, iar toți ceilalți să cânte psalmi cât îți voi spune ție ce am de spus!". Și în vreme ce toți ceilalți cântau psalmi, Maria l-a dus pe Ioan în odaia sa tăinuită și i-a arătat cele trebuincioase îngropării, precum și cele necesare pentru îngrijirea trupului ei neînsuflețit. Apoi i-a zis: "Ioan, copile, să știi că nu am nimic pe pământ afară de cele trebuincioase îngropării mele și de două tunici. Trăiesc aici două văduve. După ce nu voi mai fi în trup să le dai lor tunicile mele". Pe urmă l-a dus in locul unde se afla ramura de palmier dăruită ei de către înger și-i zise: "Ioan, copile, ia această ramură de palmier și să mergi cu ea înaintea mea! Așa mi s-a poruncit!". Dar Ioan i-a răspuns: "Nu pot s-o iau singur, atâta vreme cât ceilalți apostoli nu sunt aici, ca nu cumva, venind ei, să se iște vorbe și supărări. Căci este unul mai mare decât mine și pus deasupra tuturora. Când ne vom întruni vom pica la o bună înțelegere".

VII

Tocmai când ieșeau din odaia cea tainică se auzi un asemenea bubuit de tunet, încât toți cei aflați acolo se cutremurară. Și după ce glasul tunetului se stinse, apostolii poposiră, aduși pe nori, la ușa Mariei. Erau unsprezece, fiecare stând pe câte un nor - primul fiind Petru, al doilea, Pavel (suit și el pe un nor) și numărându-se acum printre apostoli. Acesta era la începutul credinței în Cristos. După cei doi se adunară încetul cu încetul și restul apostolilor la ușa Mariei. Se îmbrățișară uitându-se cu uimire unii la alții și nevenindu-le să creadă cum au ajuns laolaltă în același loc. Petru a zis: "Fraților, să ne rugăm lui Dumnezeu, Cel care ne-a adunat aici, și mai ales pentru bucuria de a-l avea pe Pavel cu noi". Cum a spus Petru acest cuvânt, s-au așezat în rugăciune și au rostit într-un singur glas: "Rugămu-ne, ca să ni se arate pentru ce ne-a adunat Dumnezeu!".

Iar Petru îi zice lui Pavel: "Pavel, fratele meu, ridică-te și roagă-te pentru mine! Tare m-am bucurat aflând că ai intrat în credința lui Cristos". Pavel i-a răspuns: "Crede-mă, tată Petru, un începător ca mine nu e vrednic nici măcar să pășească pe urmele voastre. Cum dar să mă rog pentru tine? Tu ești stâlpul de lumină, iar frații aici de față sunt cu mult deasupra mea. Așadar tu, tată, se cuvine să te rogi pentru mine și pentru noi toți, ca harul Domnului să rămână cu noi".

S-au bucurat apostolii de smerenia lui Pavel și au zis: "Tată Petru, tu ai fost rânduit peste noi, tu roagă-te pentru noi!". Atunci Petru s-a rugat zicând: "Dumnezeul și Tatăl nostru și Domnul Isus Cristos vă va slăvi precum e slăvită slujirea mea. Căci eu sunt un rob și un frate neînsemnat. Am fost ales ca și voi toți, căci una singură este chemarea ce ni s-a făcut. Așadar cel care-l slăvește pe aproapele îl slăvește pe Isus, iar nu pe un simplu om. Aceasta este voia Învățătorului - să ne iubim unii pe alții!".

Atunci Petru și-a întins mâinile și a mulțumit zicând: "Stăpâne preaputernic, care ești deasupra heruvimilor în cele de sus și care privești asupra celor neînsemnate, care sălășluiești într-o lumină de neatins, tu dezlegi lucrurile încâlcite. Tu descoperi comorile ascunse. Tu ai răsădit în noi bunătatea Ta. Cine-i atât de milostiv printre zei, precum ești Tu!? Nu-ți lua mărinimia de la noi, ci vindecă-i de rele pe toți cei care nădăjduiesc în Tine, Tu, Cel viu, care ai biruit moartea, de acum și în vecii vecilor. Amin". Și-i sărută iarăși pe ceilalți frați.

VIII

Atunci apăru în mijlocul lor și Ioan zicând: "Binecuvântați-mă și pe mine cu toții!". Și l-au sărutat fiecare după rangul său. Iar după salut Petru i-a zis: "Ioane, tu, cel mai iubit de Domnul, cum ai ajuns aici și de câte zile?". Ioan a răspuns: "Pe când mă aflam în cetatea Sardesului și învățam până la ceasul al nouălea, a coborât un nor chiar pe locul unde se strânsese adunarea. Și m-a răpit sub ochii tuturora aducându-mă iute până aici. Am bătut la ușă, mi s-a deschis și am găsit o mulțime întreagă împrejurul Maicii noastre Maria, iar ea mi-a spus: „Curând voi ieși din trup!”. Eu nu mi-am ținut firea și acolo, în mijlocul celor de față, m-a năpădit un plâns amarnic. Acum, fraților, dacă mâine în zori intrați la dânsa, nu plângeți și nu fiți morocănoși, pentru ca nu cumva (Doamne ferește!), văzându-vă cei din preajma ei plângând, să înceapă să se îndoiască de înviere și să zică: „Iată, și aceștia se tem de moarte!”. Ci să ne întărim pe noi înșine prin cuvintele bunului nostru Învățător!".

Apostolii au intrat dis-de-dimineață în casa Mariei și i-au zis într-un singur glas: "Fericită Maria, Maica tuturor celor ce se mântuie, harul Domnului să fie cu tine!". Iar Maria le-a răspuns: "Cum ați intrat aici și cine v-a vestit că am să ies din trup? Și cum v-ați adunat cu toții laolaltă? Căci tare mă bucur văzându-vă, așa, strânși în jurul meu". Atunci fiecare i-a spus ținutul de unde a venit și cum s-au întâlnit acolo fiind răpiți și aduși de nori. Și au slăvit-o cu toții zicând: "Fii binecuvântat, Doamne, Mântuitorul întregii lumi!". S-a bucurat Maria în duh și a grăit: "Te binecuvântez pe Tine, care împarți tuturora binecuvântări! Binecuvântez sălașul slavei Tale! Te binecuvântez pe Tine, dătătorule de lumină, care te-ai adăpostit în pântecele meu! Binecuvântez toate lucrările mâinilor Tale, precum și toate cele ce ți se supun cu mare smerenie! Te binecuvântez pe Tine, Cel care ne-ai binecuvântat pe noi! Binecuvântez cuvintele vieții, care au ieșit din gura Ta și pe care ni le-ai dăruit în adevăr! Cred că tot ce mi-ai făgăduit se împlinește în mine. Căci mi-ai spus așa: „Îi voi trimite pe apostolii Mei la tine atunci când va fi să ieși din trup” și, iată, cu toții s-au adunat aici și eu stau în mijlocul lor precum o viță de vie încărcată de ciorchini, așa cum eram împreună cu Tine. Te binecuvântez cu toate binecuvântările. Împlinească-se și restul făgăduinței Tale! Căci mi-ai zis: „Când vei ieși din trup o să mă vezi!".

După ce a grăit acestea i-a chemat pe Petru și pe toți ceilalți apostoli și i-a dus în odaia ei, unde le-a arătat cele trebuincioase îngropării. Apoi, ieșind, s-a așezat în mijlocul lor. Și toți aveau în mâini lumânări aprinse, pe care le păzeau să nu se stingă, după cum le poruncise Maria.

IX

A doua zi, la apusul soarelui, când Maria se pregătea să iasă din trup, Petru a grăit către toți ceilalți apostoli: "Fraților, cine are un cuvânt de bună învățătură să-l rostească aici și să îndemne poporul toată noaptea?". Dar apostolii i-au răspuns: "Cine-i mai presus decât tine? De aceea tare ne-am bucura să-ți ascultăm cuvintele de învățătură".

Atunci Petru a prins a grăi: "Fraților și câți vă aflați aici în ceasul trecerii la cele veșnice a Maicii noastre, Maria, - ați aprins lumânări strălucind de foc pământesc, care se vede, și bine ați făcut; dar eu vreau ca fiecare dintre voi să aibă o candelă în veacul cel fără de sfârșit, o candelă arzând cu văpaie imaterială. Aceasta e candela omului lăuntric, alcătuit din trei părți, și anume, din trup, suflet și duh. Dacă acestea trei vor arde cu focul adevărat (pentru care trebuie să luptați) nu vă veți rușina atunci când veți merge să vă odihniți la nunta cu Mirele. Așa i se întâmplă acum Mariei. Căci lumina candelei sale a umplut întreg pământul și nu se va stinge până la sfârșitul veacului, pentru ca toți oamenii care vor să se mântuiască să primească tărie de la dânsa. Nu credeți așadar că moarte este moartea Mariei. Căci nu este moarte, ci viață veșnică - moartea drepților fiind slăvită de către Dumnezeu. Ea este pur și simplu slavă, iar a doua moarte nu-i poate chinui în nici un fel".

Petru încă mai vorbea când o lumină puternică străluci în încăpere, în mijlocul tuturora, acoperind lumina candelelor. Și o voce se auzi spunând: "Petru, vorbește-le cu înțelepciune despre lucrurile care se pot asculta. Căci medicul bun dă leacuri după boala suferindului, iar mâncarea se gătește după vârsta copilului". Atunci Petru a ridicat glasul și a zis: "Te binecuvântăm pe Tine, Cristoase, cârma sufletelor noastre!".

X

Atunci Petru a zis către fecioarele de acolo: "Ascultați harul, slava și cinstirea de care vă bucurați! Căci fericiți sunt toți cei ce-și păstrează veșmântul curăției. Ascultați și aflați ce-a spus Învățătorul nostru! „Împărăția cerurilor, a spus, este asemenea unor fecioare”. N-a spus „este asemenea unui timp îndelungat”, căci timpul trece, în vreme ce numele fecioriei nu va trece. N-a asemuit-o cu o bogăție, căci averile se împuținează, în vreme ce numele fecioriei dăinuie. De aceea cred că vă veți bucura de slavă. Iată pentru ce a asemuit El Împărăția cerurilor cu voi -pentru că sunteți fără griji pământești. Iar când va trimite moartea asupra voastră voi nu veți spune: „Vai de noi, unde ne ducem și ne lăsăm bieții copiii” sau „multa agoniseală” sau „ogoarele semănate” sau „toată chiverniseala”. Nu, în privința acestor lucruri voi nu vă faceți nici o grijă. N-aveți decât grija fecioriei voastre. Și când vă va trimite moartea, aceasta vă va găsi pregătite și neducând lipsă de nimic. Ca să pricepeți că nu există ceva mai presus de virtute și ceva mai apăsător decât grijile lumești, ascultați următoarea pildă!

Trăia odată, într-o cetate, un om din cale-afară de bogat. Nu-i lipsea de nici unele. Acest om avea și multe slugi. Două dintre ele însă au greșit înaintea lui, căci nu i-au ascultat poruncile cum se cuvine. Atunci, mâniat, stăpânul le-a surghiunit într-un ținut îndepărtat, pentru o vreme, dar cu gând să le cheme înapoi. Una dintre slugile surghiunite s-a apucat și și-a ridicat o gospodărie pe cinste, și-a răsădit vie, și-a zidit un cuptor pentru copt pâine și multe, multe alte acareturi. Cealaltă slugă schimba agoniseala de pe munca lui în aur. Apoi a chemat un aurar și a cerut să i se facă o coroană spunând meșterului: „Eu sunt rob și am un stăpân și pe fiul său. Să le întipărești chipurile pe marginea coroanei”. Aurarul făcu întocmai, apoi zise slugii: „Ridică-te și pune-ți coroana pe cap!”. Dar sluga răspunse: „Primește-ți plata! Căci eu aștept momentul potrivit ca să port coroana”. Aurarul pricepu tâlcul vorbelor slugii și se întoarse la casa lui.

Îndată după aceea se apropie sfârșitul surghiunului. Stăpânul trimise pe un slujitor aspru la ei, zicându-i: „Dacă în șapte zile nu ești cu cei doi în fața mea o pățești!”. Auzind acestea trimisul plecă val-vârtej. Și ajungând în ținutul acela i-a găsit pe surghiuniți (nemișcați de acolo zi și noapte). A dat mai întâi peste cel care-și construise casă, își răsădise vie și-și făcuse tot soiul de alte acareturi și i-a zis: „Să mergem, căci stăpânul m-a trimis după tine!”. Într-o doară acela i-a răspuns: „Să mergem!”, dar apoi a întors-o: „Îngăduie-mi numai să vând tot ce-am agonisit aici”. Slujitorul însă i-a spus cu glas răspicat: „Nu pot să-ți îngădui aceasta, căci n-am decât un răgaz de șapte zile ca să vă aduc înapoi și tare mă tem de amenințările stăpânului. Nu rămân nici o minută în plus”. Atunci sluga începu să plângă și să se jeluiască: „Vai de mine, cum m-ai găsit nepregătit!”. Dar slujitorul i-a zis: „Slugă netrebnică, oare ai uitat de robia ta!? Oare ai uitat că ai fost surghiunit și că stăpânul putea trimite după tine oricând va fi poftit!? Pentru ce te-ai apucat să răsădești o vie din care nu poți lua nimic cu tine și-ai fost găsit cu totul nepregătit!? Ar fi trebuit să te pregătești înainte de a veni eu să te caut”. Atunci sluga a îngânat printre sughițuri: „Vai de mine! Eu socoteam c-o să rămân surghiunit toată viața și nu credeam că stăpânul va trimite să mă caute. De aceea am adunat atâta avere în ținutul acesta”. Dar slujitorul l-a luat cu de-a sila, neîngăduindu-i să ia ceva cu dânsul.

Cealaltă slugă, prinzând de veste că stăpânul a trimis după ei, s-a sculat, a luat coroana și a luat-o cătinel spre drumul pe care urma să treacă slujitorul. Aici se opri și începu să aștepte. Și cum veni acela, îi zise: „Stăpânul meu te-a trimis după mine! Să mergem degrabă cu bucurie, căci nimic nu mă ține pe loc - avutul mi-e foarte ușor! Căci n-am decât coroana aceasta de aur, pe care am pregătit-o nădăjduind în fiecare zi și rugându-mă ca stăpânul să se milostivească de mine, să trimită un slujitor și să mă scape de surghiun, ca nu cumva unii pizmași să-mi fure coroana. Acum văd că mi s-a împlinit rugăciunea. Să ne ridicăm și să pornim la drum!”.

Și așa cele două slugi au plecat împreună cu slujitorul. De cum i-a văzut, stăpânul l-a întrebat pe cel care nu avea nimic: „Unde ți-e rodul unui surghiun atât de lung!?”. Sluga a răspuns: „Stăpâne, ai trimis după mine un soldat tare aspru. L-am rugat să-mi îngăduie să vând agoniseala și să aduc banii cu mâinile mele. Dar el nu mi-a dat voie!”. Atunci stăpânul îi zice: „O, slugă netrebnică, acum ți-ai amintit să vinzi, când am trimis după tine!? Cum, nu ți-ai dat seama că te afli în surghiun și că averea aceea nu-ți folosea la nimic!?”. Și plin de mânie porunci să fie legat de mâini, de picioare și să fie trimis într-un ținut și mai vitregit. Apoi îl chemă pe cel care aduse coroana și-i zise: „Așa, slugă bună și credincioasă! După cum o dovedește această coroană, îți dorești Iibertatea. Căci numai oamenii liberi poartă coroană. Totuși n-ai cutezat s-o porți fără învoire de la stăpânul tău. Într-adevăr, un rob nu-și dobândește libertatea decât de la stăpânul său. Iată așadar - ți-ai dorit libertatea, o ai de la mine”. Astfel robul își dobândește libertatea și e rânduit stăpân peste mulți".

XI

După ce Petru a zis acestea fecioarelor din jurul Mariei, s-a întors către mulțime și a grăit așa: "Acum să ascultăm ce-o să ni se întâmple și nouă, fraților! Într-adevăr, noi suntem fecioarele Mirelui adevărat, Fiul lui Dumnezeu și Tatăl întregii făpturi -, suntem neamul omenesc pe care Dumnezeu s-a mâniat dintru început, azvârlindu-l pe Adam în lume. Viețuim aici ca în surghiun din pricina mâniei Sale, dar nu e firesc să rămânem pe veci. Căci pentru fiecare veni-va ziua când se va strămuta acolo unde stau părinții noștri și Protopărinții, precum și Avraam, Isaac și Iacob. La sfârșitul vieții fiecăruia asupra lui va fi trimis năpraznicul slujitor, adică moartea. Și când va veni asupra sufletului unui păcătos bolnav, colcăind de păcate și nelegiuiri, acesta se va întrista și se va ruga așa: „Îngăduie și ai răbdare cu mine, doar o singură dată, până când îmi voi răscumpăra păcatele răsădite în trupul meu!”. Dar moartea nu va îngădui. Și cum să îngăduie, când i s-a împlinit sorocul!? Așadar neavând nici o urmă de dreptate într-însul e dus în sălașul chinurilor. Dacă însă cineva face lucruri drepte, atunci se bucură și zice: „Nimic nu mă ține în loc, fiindcă nu duc cu mine decât numele fecioriei”. Acesta spune rugăciunea următoare: „Nu mă lăsa, Doamne, pe pământ, pentru ca nu cumva pizmașii să-mi fure numele fecioriei”. Atunci sufletul va ieși din trup și va fi dus cu multă cântare la Mirele cel fără de moarte. Și va fi așezat în loc de odihnă. Așadar, fraților, luptați-vă din răsputeri, știind că nu vom rămâne aici, în surghiun, pe vecie!".

XII

Petru a continuat să vorbească așa până în zori, întărind mulțimea. Așa i-a prins răsăritul soarelui. Atunci Maria s-a ridicat, a ieșit afară și înălțându-și brațele s-a rugat către Domnul. Iar după ce s-a rugat, s-a întors în odaie și s-a întins pe pat. Petru s-a așezat la căpătâiul său, iar Ioan, la picioare. Ceilalți apostoli stăteau roată împrejurul crivatului. Și, pe la ceasul al treilea din zi,. s-a făcut un tunet mare în cer și s-a pogorât o mireasmă plăcută, atât de plăcută încât toți cei din odaie au fost cuprinși de toropeală, în afară de apostoli și de trei fecioare. Pe aceștia Domnul i-a ținut treji, ca să mărturisească despre îngroparea Mariei și despre slava ei în ceruri. Dintr-o dată s-a arătat și Domnul venind pe nori cu o mulțime de îngeri fără număr. Isus și Mihail au intrat în odaia unde era Maria, iar îngerii cântând imnuri au rămas afară, de jur-împrejur. Intrând Mântuitorul i-a găsit pe apostoli lângă sfânta Maria și i-a sărutat pe toți. După aceea a sărutat-o și pe Maica Lui. Iar Maria a deschis gura și a binecuvântat zicând: "Te binecuvântez, căci nu m-ai întristat neținându-ți făgăduința. Cu adevărat, mi-ai făgăduit cândva că nu vor veni îngerii peste sufletul meu, ci Tu însuți, Doamne! Și s-a făcut întocmai după cuvântul Tău! Cine sunt eu, neînsemnata, ca să mă invrednicesc de o asemenea slavă!?". Și spunând acestea i s-a împlinit rostul vieții, iar fața surâdea către Domnul. Domnul i-a luat sufletul și l-a pus în mâinile lui Mihail, înfășurându-I mai întâi în scutece a căror strălucire nu se poate spune în cuvinte.

Noi, apostolii, am văzut că sufletul Mariei, pus în mâinile lui Mihail, avea toate părțile omenești, dar fără formă anume de bărbat sau femeie. Era asemenea oricărui trup, dar mai alb de șapte ori decât soarele. Plin de bucurie Petru I-a întrebat pe Domnul zicând: "Cine dintre noi mai are un suflet atât de alb ca al Mariei?". Domnul i-a zis: "O, Petru, sufletele tuturor celor ce se nasc pe lumea aceasta sunt aidoma. Dar când ies din trup nu sunt găsite tot așa de albe. Într-un fel au fost trimise în trup și într-altul sunt găsite la ieșirea din trup, căci iubesc întunericul păcatelor celor multe. Celui care se păzește de întunericul nelegiuirilor lumești, aceluia, când va ieși din trup i se va găsi sufletul la fel de alb ca la naștere". Și iarăși a zis Mântuitorul lui Petru: "Îngrijește-te de trupul Mariei, sălașul meu! Scoate-l afară din cetate și apuc-o spre dreapta! Acolo vei da peste un mormânt nou. Într-însul așază trupul, apoi așteptați alături, precum vi s-a poruncit!".

După ce Isus a spus acestea, a strigat și trupul sfintei Născătoare de Dumnezeu înaintea tuturor zicând: "Adu-ți aminte de mine, Împărate slăvit, adu-ți aminte de mine, căci sunt făptura Ta! Adu-ți aminte de mine, căci am păzit cu mare grijă comoara ce mi-a fost încredințată!". Iar Isus a grăit trupului: "N-am să te părăsesc niciodată, comoara și mărgăritarul meu! N-am să te părăsesc, pe tine, care ai fost găsită paznic credincios al celui ce ți-a fost încredințat! Cum să te părăsesc, chivot care l-ai cârmuit chiar pe Cârmuitor!? Cum să te părăsesc, comoară pecetluită până vei fi căutată!?". Și după ce-a rostit aceste cuvinte Mântuitorul s-a făcut nevăzut.

XIII

Petru, ceilalți apostoli și cele trei fecioare au îngrijit trupul Mariei, pregătindu-l pentru îngropăciune, și l-au așezat pe crivat. După aceea s-au deșteptat și cei ce fuseseră toropiți de somn. Petru a luat ramura de palmier și i-a zis lui Ioan: "Tu ești fecior, tu se cuvine să cânți imnuri înaintea crivatului, ducând ramura aceasta!". Ioan însă i-a răspuns: "Tu ești tatăl nostru și purtătorul nostru de grijă, așa că tu se cuvine să fii înaintea năsăliei până când vom ajunge la locul hărăzit ei". Atunci Petru a zis: "Ca să nu întristăm pe careva dintre noi, mai bine încingem sicriul cu ramura de palmier!".

Apostolii s-au ridicat și au luat sicriul Mariei. Iar Petru așa cânta: "Ieșit-a Israel din Egipt, Aleluia!" (Psalmul 113, 1). Domnul și îngerii mergeau sus, pe nori, cântând și binecuvântând, nevăzuți. Doar glasul îngerilor răzbătea pe pământ. Glasul întregii mulțimi s-a răspândit în tot Ierusalimul, încât arhiereii, auzind zarva și imnurile, s-au speriat și au început să se întrebe: "Ce-i cu larma aceasta?". Cineva le-a spus că Maria a ieșit din trup, iar apostolii cântă imnuri împrejurul sicriului ei. Pe dată Satana a pătruns într-înșii umplându-i de mânie. Ziceau: "Haideți să mergem să-i omorâm pe apostoli și să ardem trupul care l-a purtat pe Magul acela!". Și ridicându-se au ieșit cu săbii și cu arme de apărare, ca să le ia viața. Pe dată însă îngerii de pe nori i-au lovit cu orbire, de se izbeau cu capetele în ziduri, căci nu mai știau încotro mergeau, toți în afară de un singur arhiereu care ieșise împreună cu ceilalți să vadă ce se întâmplă.

Acesta s-a apropiat de apostoli și, când a zărit năsălia încinsă cu ramura de palmier iar pe apostoli cântând imnuri de slavă, a urlat plin de mânie: "Iată sălașul Aceluia care-a despuiat neamul nostru! De ce slavă grozavă are parte!". Și s-a năpustit spre năsălie cu gând să o răstoarne. A apucat de locul încins cu ramura de palmier, și-a încleștat mâinile și a vrut s-o prăvălească la pământ. Îndată însă mâinile lui s-au lipit de năsălie și au fost retezate mai jos de coate, spânzurând așa de lemn.

Nenorocitul a început să bocească amarnic în fața tuturor apostolilor rugându-i și zicând: "Nu mă lăsați de izbeliște într-un necaz ca acesta!". Petru îi zise: "Eu nu am putere să te ajut, nici eu, nici altul dintre noi. Dacă însă vei crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu, pe care, sculându-vă, l-ați prins și l-ați omorât, atunci va înceta chinul cu care-ai fost probozit!". Omul a zis: "Doar am știut foarte bine că este Fiul lui Dumnezeu. Dar ce să facem, dacă aveam ochii întunecați de pofta arginților!? Părinții noștri, înainte de a se sfârși, ne-au chemat și ne-au zis: „Copii, iată, Dumnezeu v-a ales pe voi din toate triburile, ca să cârmuiți poporul cu tărie și să nu lucrați pentru praful acestei lumi. Lucrarea voastră este următoarea: să întăriți poporul și să luați de la toți zeciuială și primele roade, precum și fătul ce iese primul din pântecele mamei. Numai să aveți grijă, să nu se umple locul vostru peste măsură cu roade, ca să faceți negoț mâniindu-l pe Dumnezeu. Ci tot ce vă prisosește dați nevoiașilor, orfanilor și femeilor văduve, și nu lăsați de izbeliște un suflet chinuit!”. Noi însă n-am ascultat povețele părinților noștri, ci văzând că locul Templului se umple de roade ne-am adus primii născuți din turmele de oi, din cirezile de vite și din altele pe mesele negustorilor și ale piețarilor. Atunci a venit Fiul lui Dumnezeu și i-a alungat pe toți cămătarii din Templu zicând: „Zvârliți acestea din Templu și nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustori”. Dar noi nu ne puteam lepăda ușor de obiceiurile osândite de dânsul și am început să urzim gânduri rele. Apoi ne-am ridicat împotriva Lui și L-am omorât, știind că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Rogu-vă însă, nu vă amintiți acum de răutățile noastre, ci îndurați-vă de mine! Căci, iată, Dumnezeu m-a iubit, ca să trăiesc!".

Atunci Petru a poruncit să se așeze pe pământ năsălia și i-a grăit așa arhiereului: "Dacă acum crezi din toată inima, du-te și sărută trupul Mariei zicând: „Cred în tine și în Dumnezeu, Cel născut din tine!”. Atunci arhiereul a binecuvâtat-o pe Maria, în ebraică, vreme de trei ceasuri și nu îngăduia să fie atinsă, aducând tot felul de mărturii din Sfintele Scripturi ale lui Moise și din ceilalți profeți. Căci acolo se scrie despre dânsa că va fi templul Dumnezeului celui slăvit. Și toți cei ce ascultau rămâneau uimiți de asemenea tradiții, despre care nu auziseră niciodată până atunci.

Petru îi zice: "Acum mergi și lipește-ți brațele de cioturile desprinse!". Acela făcu întocmai și zise: "În numele Domnului nostru Isus Cristos, al Fiului Mariei, Născătoarea de Dumnezeu, să se lipească brațele mele de cioturile acestea!". Și pe dată mâinile se făcură întregi ca la început, fără să lipsească nimic dintr-însele. Petru îi zice: "Ridică-te, ia o bucățică din ramura de palmier și intră în cetate! Acolo vei găsi o mulțime de orbi, care umblă să găsească drumul. Povestește-le ce ți s-a întâmplat! Iar celui ce va crede așază-i bucățica de ramură peste ochi și îndată va vedea".

Arhiereul plecă, după cum îi poruncise Petru, și găsi o mulțime de orbi (aceia pe care îngerii Domnului îi loviseră cu orbire), plângând și zicând: "Vai de noi, ce li s-a întâmplat sodomiților ni se întâmplă acum și nouă!". (Căci mai întâi Dumnezeu i-a lovit pe aceia cu orbire, iar după aceea a aruncat foc din cer și i-a pârjolit.) "Vai de noi! Iată, am fost schilodiți, rămâne să mai vină focul!" Atunci omul luă bucățica de palmier și începu să le vorbească despre credință. Și cine a crezut și-a căpătat vederea. Iar cine n-a crezut nu și-a recăpătat-o, ci a rămas orb.

XIV

Apostolii au ridicat iarăși cinstitul trup al preaslăvitei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și-n veci fecioară Maria și l-au pus în mormânt nou, acolo unde le arătase lor Mântuitorul. Și au rămas acolo cu toții împreună păzindu-l vreme de trei zile. După trei zile, când au deschis sicriul, ca să se închine chivotului vrednic de toată slava, n-au mai găsit decât lințoliile, căci ea fusese luată și dusă la moștenire veșnică de către Cel care prinsese trup într-însa, Cristos Dumnezeul. Tot Cristos, Domnul nostru, în semn de prețuire pentru Maica Lui nepătată și Născătoare de Dumnezeu, îi va slăvi pe toți cei ce-o vor slăvi pe dânsa, iar pe cei care se vor închina ei (sărbătorind-o în fiecare an) îi va feri de orice primejdie și le va umple casele cu de toate, precum a umplut casa lui Onisifor. Aceștia vor primi iertarea păcatelor aici și-n veacul ce va veni. Căci Domnul a numit-o tronul Său heruvimic pe Pământ și cer pământesc, nădejde și scăpare și sprijin al neamului nostru. Așa încât săvârșind în chip mistic sărbătoarea adormirii ei dumnezeiești, vom găsi milă și har în veacul acesta și în cel viitor, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Isus Cristos, Cel ce are slavă și putere împreună cu Tatăl fără de-nceput și cu Duhul dătător de viață acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.