Prose - : - Lupul de stepã par Hermann Hesse

Poèmes (0.063s) Poesie, prose, commentaires, critiques - Littérature et Culture Français

Agonia.Net | Règles | Publicité

Contact | Inscris-toi

agonia.net
textes
commentaires
membres

atelier

classiques
chat
photo
TopSite Littéraire
liens
liens

Recommended Reading is a list of the best texts aroung, texts that the editors of this site invite you to read first.

Textes recommandés

· J'ai déposé mon journal de bord
· Nouveau site sur l'oeuvre de Sabine Sicaud
· ART EN CAPITAL DU 22 AU 30 NOVEMBRE 2008 GRAND PALAIS
· NATHAN ANDRE CHOURAQUI ( 1917-2007) - In memoriam
· Samar Diab : poétiques d’un avant-princeps
· L`homme
· Et cette rue qui va et vient
· Concours de haiku
· CLAUDE LEVI-STRAUSS A 100 ANS
· Moi Magtogoek…

Les plus récents

Type de Texte :

Article
Communautés
Concours
Essai
Personnelles
Poèmes
Presse
Prose
Scénario
Special
Literary Techniques
Traduction

Despre Boierism: manifest si razie

Romanian Spelling Checker

Oglinda Literara

Recrutare si Resurse Umane

poezii si scriitori

proza romaneasca, eseuri, literatura si cultura

TopSite Littéraire

noutãþi IT, jocuri, internet

Romanian Trends

Boierismul: manifest literar

Table ronde
[Agonia forum]

La sélection de la semaine

Polémique

Création

VoxPop

Email Agonia.Net

Envoie une lettre à l`Editeur

Polémique

Lupul de stepã
prose [ ]
Numai pentru nebuni

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par Hermann Hesse [Hermann_Hesse]

2005-12-18 | [Ce texte devrait être lu en romana] |

Încã din timpul primei noastre discuþii din faþa araucariei îºi spusese lup de stepã, lucru care, de asemenea, mã uimea ºi mã tulbura întrucâtva. Ce fel de expresii mai erau ºi astea?! Dar a trebuit sã-i accept expresia nu numai pentru cã mã obiºnuisem cu ea, dar ºi pentru cã nu trecu mult ºi nu-l mai numeam pe acest om în sinea mea, în gândurile mele, altfel decât lup de stepã, ºi nici în ziua de azi nu ºtiu sã existe vreun alt nume mai potrivit pentru o asemenea apariþie. Un lup de stepã rãtãcit printre noi, pierdut prin oraºe, în traiul turmei - nici o altã imagine nu ar fi putut oglindi mai izbitor felul sãu de a fi, sfioasa lui însingurare, sãlbãticia lui, neliniºtea lui, dorul lui de un cãmin ºi faptul cã nu-l avea.

[...]
Îmi aduc aminte ºi de o altã searã. Eram singur acasã, mãtuºa plecase, iar cineva sunase la uºã, am deschis ºi am vãzut o femeie tânãrã, foarte drãguþã, pe care am recunoscut-o în momentul în care a întrebat de domnul Haller: era femeia din fotografia ce se afla în camera lui. I-am arãtat uºa lui ºi m-am retras; femeia rãmase o vreme sus la el, apoi i-am auzit cum coboarã scara ºi ies împreunã, voioºi ºi bine dispuºi, antrenaþi într-o discuþie plinã de haz. M-a mirat foarte mult sã vãd cã pustnicul acesta avea o iubitã, ºi încã ce iubitã, atât de tânãrã, de drãguþã ºi elegantã, aºa încât toate presupunerile mele în legãturã cu el ºi cu modul lui de viaþã mi se încâlcirã din nou. Dupã un ceas se întoarse însã acasã singur, cu pas greoi, trist, urcã cu dificultate scara ºi apoi îºi târºâi paºii ore întregi în sus ºi în jos prin camerã, încet, întocmai ca un lup închis într-o cuºcã, iar lumina arse în camera lui toatã noaptea, aproape pânã în zori.

Nu ºtiu absolut nimic despre relaþiile dintre ei ºi nu vreau sã mai spun decât urmãtoarele: l-am mai vãzut o datã cu femeia aceea, în oraº, pe stradã. Mergeu la braþ, el pãrea fericit, iar eu mã minunam câtã graþie, chiar câtã naivitate copilãreascã putea sã existe uneori pe chipul sãu altfel mereu neliniºtit ºi am înþeles-o atunci pe femeia aceea. În seara aceleiaºi zile se întoarse însã acasã tot trist ºi deprimat; l-am întâlnit la uºa de la intrare, sub palton þinea, aºa cum obiºnuia uneori, sticla cu vin italienesc, apoi îºi petrecu toatã noaptea în vãgãuna lui de sus, în tovãrãºia vinului. Îmi pãrea rãu de el, cãci numai viaþã nu mai era asta, o viaþã nemângâiatã, pierdutã, lipsitã de orice apãrare!

[...]
La toate acestea trebuie sã mai adãugãm ceva. Existã destul de mulþi oameni de genul lui Harry, iar din aceastã categorie fac parte mai ales artiºtii. În toþi aceºti oameni sãlãºluiesc laolaltã, într-o îmbinare ºi întrepãtrundere duºmãnoasã ºi haoticã, asemãnãtoare cu aceea a lupului ºi omului în Harry, câte douã suflete, câte douã fiinþe, dumnezeiescul ºi diabolicul, sângele mamei ºi cel al tatãlui, capacitatea de a fi fericiþi ºi aceea de a suferi. ªi oamenii aceºtia, care duc o viaþã plinã de neliniºte, trãiesc, uneori, în rarele lor momente de fericire, sentimente atât de puternice ºi de o fericire mai presus de cuvinte, spuma fericirii de o clipã se ridicã uneori pânã la culmi înalte ºi strãlucitoare, trecând dincolo de marea suferinþei, aºa încât strãlucirea efemerã a unei asemenea fericiri se rãsfrânge ºi asupra celorlalþi, fermecându-i. Întocmai ca spuma fugarã ºi de preþ a fericirii la suprafþa unei mãri de suferinþã se nasc ºi acele opere de artã, în care un individ solitar se înalþã, prin suferinþã, preþ de un ceas, deasupra destinului sãu, atât de sus, încât fericirea lui strãluceºte ca o stea pe care cei ce o vãd o considerã eternã, confundând-o cu propriul lor vis de fericire.

Visualisations: 1473

La maison de la litérature