un fel de puritate

câte fântâni se feresc a locui în noi?
o viaoră fluidă creată de ea însăși: melancolia.
nu-i o răpire reușită! inima ei se întinde pe mai multe continente.
câte flori ofilite se visau dăruite printre murmure și șoapte!
de câțiva ani încoace toamna-mi trimite
scrisori de dragoste: unii credeau că-s frunze.
niște naivi cu ochi lipsiți de visuri!

am văzut și o stâncă pregătindu-și privirea
pentru o noapte de dragoste.
iar peste gânduri un cearșaf de stele. mi-e dor!
iarba și rândunelele aceste așternuturi dragi.
și așezată-i lângă rugăciunea mea un fel de puritate: crinul.