De poți fi calm când toți se pierd cu firea
în jurul tău, și spun că-i vina ta,
de crezi în tine, chiar când omenirea
nu crede, dar să-i crezi și ei cumva;
s-aștepți - dar nu cu sufletul la gură,
să nu dezminți minciuni mințind, ci drept;
să nu răspunzi la ură tot cu ură,
dar nici prea bun să pari, nici pre-nțelept,
de poți visa, dar nu-ți faci visul astru;
de poți gândi, dar nu-ți faci gândul țel;
de-ntâmpini și triumful și dezastrul
tratând pe-acești doi impostori la fel;
de rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
de pișicher să-l prindă-n laț pe prost;
când munca vieții tale, năruită,
cu scule obosite-o faci ce-a fost;
de poți să strângi agonisita toată
grămadă, și s-o joci pe-un singur zar,
să pierzi, și iar să-ncepi ca-ntâia dată,
iar ce-ai pierdut - nici un cuvânt măcar;
de poți sili nerv, inimă și vână
să te slujească după ce-au apus,
și piept să ții, când nu mai e stăpână
decât voința, care le strigă: "sus"
de poți rămâne tu în marea gloată;
cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
dușman, om drag, răni să nu te poată;
de toți să-ți pese, dar de nimeni prea,
de poți prin clipa cea neiertătoare
să treci și s-o întreci gonind mereu
al tău va fi pământul ăsta mare,
dar mai mult vei fi OM, băiatul meu!