in haosul trupului meu, sangele zvacneste,
indeamna la revolta si capilarele se umfla,
ma inund de furie si-mi deschid baierele lacrimilor,
totul se scufunda si se inunda, nu mai respir,
astept sfarsitul.
si iata ca sangele, loial revoltei, rupe
barajul pielii, peretii devin rosii,
patul este rosu, in fata mea numai rosu.
durere nu exista in haosul meu ce sta
sa explodeze, totul este rosu si atat.
ma trezesc in lacuri de lacrimi si calduri,
in lacuri de teama si frustrari,
a fost un vis nemeritat, o viziune a rosului
ce curand imi va strabate corpul ca o boala,
rosul ce-mi va face existenta sa explodeze
si cenusa ei sa se raspandeasca in vinele
tale, in subtirele tale capilare.
te va obseda, noapte de noapte,
si vei avea viziuni de negru,
umplute cu gauri de rosu
in care te vei scufunda incet, ranit,
dorindu-ti eliberarea.
la urma, vei exploda si tu si vei improsca numai negru,
pe pat, pe covor, pe pereti, totul
va fi negru si atat.