Final


Nu era nici pasăre albă, nici vis,
Nu era nimic de scris , de nedescris,
Dar împresurat de privirea minții
Am adormit în stepe, în vânători uciși
Săgeată arctică, arc de timp
Fulgere de gheață,tunet primitiv,
In peșteri de lumină sting amintiri…
Zvâcnind, piciorul dimineții rupe rădăcina verdelui,
Coborât definitiv din oameni, tac,alăturându-mă nimicului
Fruntea mea ca o piatră ce o urcă neobosiții,
Tălpi goale alcătuiesc prigoana către absolut,
Am făcut orice-lipsă de înțelepciune
,,nimic,, nu am făcut-un început răsare din genune,
am spus orice-aceeași falsă amărăciune,
,,nimicului,, eu voi adăuga tăcerea-
un început ce nu va mai apune
am fost oriunde dar dreapta strămutare tot în ,,nimic,, rămâne
nici pasăre albă, nici vis,
această temelie ce nu se adâncește,
nici cuvânt, nici gând, am adormit trăind,
murind, voi continua să dorm
pe pernă de nimic, în patul infinit.