Cei care au veșmânt doar giulgiul funerar
dumnezeiescul dor de-a fi singuri îl simt
și nenuntirea lor de miri beție
mână în mână cu pas ușor și rar

Cei care-și ascund fruntea în giulgiul funerar
dumnezeiescul dor de-a fi singuri îl simt
privesc neânfricați aurora și al vieții chip
iar cei ce-i plâng, să nu-i invidieze, mai arar

Cei care cată pacea în giulgiul funerar
cunosc teama beției singuri de a fi
ei preaiubiții serii și ai tainei
aud sub glie trandafiri născând

Se mișcă-ntr-un văzduh gri-violet
percep ecoul sunetului și cel al culorii
sapoarea vântului și-a nopții ei o gustă
au ochii mai frumoși decât... făcliile funerare!