Mi-e scumpă amintirea acelui ev — și-l sui! —
Cînd Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, In toată-a lor minune,
Bărbatul și femeia iubeau fără-a supune,
Indrăgostit și cerul, și-i săruta din slavă
Iar stirpea creștea falnic, nu se știa bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulțime, nu-i socotea povară,
Și admirind lupoaica și dăruirea sa,
La țațele-i preapline natura invita.
Sta omul in puterea deplinei tinereți,
Stăpîn pe viața-i toată, pe-acele frumuseți
De roade parguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se mușcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-și plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scarbă întunecandu-i firea
Văzand tabloul simplu și fără de scăpare
De starpituri cătandu-și veșmintele sumare!
Ciudate busturi! bune să sprijine vreo mască
Și hade trupuri, strambe, cu carnea moartă, flască,
Pe care zeul vremii, Utilul, implacabil,
De prunci i-a strans in scutec de-aramă prea-durabil!
Femei cu chipuri stinse, ca falsele odoare,
Muncite și hrănite de vicii, și fecioare
Păstrand in plasmă morbidul păcatului matern
Si al fecundității distrugător infern!
Și noi, corupte neamuri, avem — nu neagă nime'—
Însemne neștiute acelor din vechime:
Obraji mancați de cancer — amorurilor fiu —
Și chipuri leșinate, cu farmecul pustiu;
Dar toate-acestea, însă, de muze plăsmuite!
Nu pot opri vreodată ca rasele-ostenite
S-aducă tinereții un imn de preamărire
— Preasfinta tinerețe cu fruntea de uimire,
Cu ochi de limpezime, ca un izvor sclipind,
La toți, la fiecare speranțe dăruind,
Ca florile, ca zarea, ca păsările-albastre:
Miresmele și dorul, și-ndemnul către astre!

Traducere Radu Carneci, editura hyperion, 1991