Tu, „cap de studiu“, mobilă intactă,
Discret tovarăș de proiecte mari,
Tu reprezinți persoana mea abstractă, -
Un alter ego fără ochelari.
Și laolaltă noi trăim ca frații...
Dar vezi tu cât de nebulos apare
Destinul tău, prem?tură-ntrupare
A tainicelor mele aspirații!
Când mă cuprind presentimente rele
Mă uit la tine, mosafir posac,
Și nu știu dacă voi putea să-ți fac
Un piedestal din visurile mele...
Ori mă voi stinge ca un foc de paie
Și voi pieri cum piere-n lume totul,
Ori te răstoarnă slujnica cu cotul
Când va veni să scuture-n odaie.
Dar dacă scapi de-o moarte-așa brutală
Și dacă eu mi-oi face datoria,
Atunci e obligată primăria
Să-ți dea și ție-un loc în capitală.
Nemuritor și rece ca metalul,
Deși nu ești decât un „plagiat“,
Vei fi mai mândru, mai apreciat
Și mai iubit decât originalul.
Zâmbind vei sta pe negru piedestal
ÃŽmpodobit cu litere de aur,
Și trei țărănci enorme de metal
Îți vor întinde trei cununi de laur.
Iar eu, obscurul, eu acesta care
De două ceasuri stau în fața ta
Cu mâinile vârâte-n buzunare, -
Eu voi muri și toți mă vor uita.
Căci omul are partea cea nedreaptă:
El cântă, râde, suferă, iubește,
Adoarme-apoi și nu se mai deșteaptă, -
Pe când poetul supraviețuiește...