luna a rămas în mărul mușcat
mă strecor printre rânduri
șterg locuri și virgule în poemele tale mă culc
la sfârșitul rândului

spune-mi cum îți mai merge dragul meu poet
eu am apă și sare și gripă până în vârful muntelui
tot ce iau de la tine mă împart cu vântul
nu are sens să mă întorc

tu ești bine și iubești des mai des decât greșești
după tine nimeni nu-mi crește pe față
spre dimineață cerul se prinde ca laptele
de când am febră tu ai ieșit tot
te-ai dezvățat să respiri ușor
trăiesc cu nodul în gât
vocea ta o păstrez ca o amintire în fundul ochilor uzi

tu ai șapte drumuri și eu șapte
morminte
nu e important cine pe cine a iubit
important tu să fii
dar eu am să pot

ți-am furat verbele și le ascund
prin mâneci
plantez liniștea să mă vindec la poale
sunt sigură că tu ești
până când eu

mă gândeam că sunt gata
dar a picurat și sunt vie
iarba nu a mai crescut unde ai semănat cuvinte