Când te opresti în fața oglinzilor
o mâna iese din apele clare ca să te mângâie
o mâna care este totdeauna a ta
aceasta mâna de mătrăgună și de hârtie
care-mi amintește dezastruoasele și amplele întâlniri în fața oglinzilor

și de data aceasta umerii mei nu mai au umbră
nu mai sunt decât picioarele mele care aleargă
aceste triste biciclete aceste butoaie încărcate cu pălării

vom trece strada fără a vedea ce se întâmplă
în pachetul acesta sunt pantofii uzați ai cenușăresei
dar nu ne privește
în camera aceea goală răsună poate armonica morții

ceea ce văd e un fluture călcat de tren
ceea ce ating e sângele tău ca un arbore
ceea ce aud e părul tău ca o scoică

iată dezgustătoarele amintiri corpul meu împărțit în două
jumătatea mea roșie jumătatea mea albastră
linia precisă care mă împarte
pe care am construit-o mușcându-mi palmele
iată jumătatea mea calmă jumătatea mea dezesperată
îți vor trebui ace mai tari ca să le coși împreună
sfori mai elastice degete mai abile
va trebui să distrug singur ceea ce am iubit împreună
și mai ales va trebui să te miști liberă
când voi traversa orasul acesta pustiu
în frumosul meu costum de scafandru



din vol Oglinda oarbă, 1943