agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ Magnolia
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-01 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par Bot Eugen Iulian
Dimineți fericite lângă aragaz, privind cum florile de gheață
se moaie încet – dimineți fericite când zăpada se depune, se depune, se depune -ntre blocuri. Doamne, de ce-mi dai tu dimineți fericite ? Dimineți fericite deschizând geamul, înghițind gerul și privind cum zăpada cade-ntre blocuri. Ar putea fi Canada, Siberia … Nimeni nu mă fute la cap. Mașina mea de scris uguie. M-am îmbrăcat gros. Mi-am băut nesul. Mi-am scris cărțile. Mi-am trăit viața. Am aprins aragazul cu bricheta albastră, de plastic transparent. Am visat ceva, dar nu mai știu ce. Ce ciudățenie, fulgii zboară în sus, e atâta singurătate, atâta singurătate fericită mi-ai dat, Dumnezeule, atâta singurătate, cum în nici o toamnă oricât de aurie, cum în nici o vară – iată-mă, un egomaniac un bărbat singur scriind în bucătăria lui – și nevrând să iasă pe Colentina-nzăpezită. Cum trebuie să viscolească acolo – și șinele de tramvai acoperite de zăpadă, și zăpada suflată iară de pe fierul lor lucios … Și prin ceața fulguitoare tramvaiul vine … e singurul lucru care se mișcă sub rafale, pe Colentina. Dar aicea sunt singur. Nu spăl. Nu calc. Nu fac cumpărături. Nu-mi suflu nasul. Sunt un bărbat singur, sănătos, odihnit, acultural, apolitic. Mi-a crescut părul foarte, foarte lung. Dar poezia mea e cheală ca Sinead O`Connor Și mi se rupe de asta. Dimineți de iarnă grea, de februarie nămețit de iarnă grea și fericită, plină de lumină albă. Dimineți, seri, nopți – în care ninge și ninge și ninge și ninge – și vântul urlă prin sistemul de aerisire al blocului, și ceva bocăne-n casa liftului. Mă chinuiam altădată să-mi scriu versurile împănate cu imagini să le dau o coerență, să le ordonez, să le simetrizez îmi explodau altădată buzele, obrajii și dinții de atâta drog, de atâta halucinație. Și iată-mă-s : sterp, fericit egomaniac, mâncând zăpada din ochi. Ah, Doamne, dăruiește-mi acest februarie, dăruiește-mi-l tu ! Fă aia, fă ailaltă – nu mai există. Gândește, simte, imaginează – n-am chef. Ia-te de piept cu Dumnezeu – vax ! Vax ! Mi se rupe de tot. N-am să trăiesc veșnic. N-am să dezleg eu misterul. Eu stau aici, la căldură, privind cum ninge. Iată definția mea : stau aici, lângă aragaz cu fericirea în suflet, privind zăpada – atât cât se vede prin geamul vălurit – un ins pletos și care nu mai vrea decât un singur lucru : să stea aici lângă aragaz, cu fericirea în suflet, privind zăpada. Fulgii zboară în sus, apoi șovăie în aerul alb și o iau oblic la vale, adânc între blocuri și-apoi iar în sus … ce ciudățenie ! ce bizarerie ! Da, ce ciudat, Doamne : sunt singur și trăiesc dimineți fericite. ( Ieri : am făcut poze pe balcon cu Polaroidul meu : mai întâi Kitty zâmbind pe fondul ninsorii și-al blocului jegos de vizavi apoi Miri – zâmbind pe fondul ninsorii și-al blocului jegos de vizavi. Și ne-am holbat la pătratele albe scuipate de aparat până ce imaginile au început să apară, și după aia le-am pus pe bibliotecă, lângă lănțișorul meu de aur și cu ocazia asta am dat de “Levantul” și-am mai citit puțin din el, și dup-aia ea zice ( dar nu mai știu ce zicea ) , și eu zic ( ce oare i-am zis ? ) , și afară zăpada cădea și cădea, și rufele pe sârmă țepene pline de puf de zăpadă … Alaltăieri : am scris un poem idiot, dar în el era ceva bun : departe în nord în Rusia, se arcuiau sub nămeți fluviile Ienisei și Lena prin păduri umblau ocnași fugari într-o izbă un tânăr pletos mânca blinele, și în obloane izbea crivățul, era dimineață dar tânărul stătea la lumânare, și vântul șuierând prin crăpăturile izbei agita flacăra lumânării, pe când tânărul scria cu pana de gâscă : “Oh, Nastia, iubită Nastia, dacă ai ști … ” Și lemnele sparte troznind în sobă și fața tânărului încinsă … Răsalaltăieri : am fost la ședința de consiliu și-n timpul ședinței, pe când se discuta situația revistelor, eu visam să mai scriu o dată o carte esențială, să mai stau o dată cu mașina de scris în brațe, cu Erika mea să mă mai înjure bătrânii și puștii, iar cititoarele anonime profesoare modeste, doctori, pensionari, elevi de liceu să mă citească sub plapumă, la căldura aerotermei căscând, ridicând o clipă ochii de pe pagina luminată ca să privească pe geam lumina mare a zăpezii … Ce dezamăgiți vor fi de cartea asta, cartea asta fără poze cartea asta … ) Dar mi se rupe. Azi nimeni nu mă fute la cap. Apartamentul e-al meu. Liniștea e a mea. Deschid geamul și iau în pumn zăpadă albă, afânată. Jos mașinile parcate-s înzăpezite, lăzile de gunoi înzăpezite, bătătorul înzăpezit. De ce-mi dai tu dimineți fericite ? Prin ce le merit ? Sunt înfofolit și mi-e cald în februarie troienit – și sunt singur, singur în tot Bucureștiul, poate afară de cei care îngheață prin stații … sau singur … și zăpada cade și aragazul arde cu flacără mică, și sunt liber și februarie, februarie, februarie februarie, februarie … dimineți fericite, Doamne, când eu, un egomaniac, bat la mașină și mă simt atât, atât de - BONUS (pentru cititorul care a parcurs acest poem până la capăt ) : când ninge, când ninge ninge, ninge, ninge, ninge și ninge, ninge, ninge, n inge, ninge, ninge, când nin ge, ni nge și ninge, și ninge ș i ninge și ninge, ninge, ninge, ninge și ninge, când ninge, ninge, ning e, ninge și ninge și ninge și ninge și ninge și * Nimic; Poeme (1988-1992); Editura Humanitas; București; 2010. |
index
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité