Pe plajã-un soare tandru, rãzboinicã-adormitã,
O baie languroasã în pãr îþi încãlzeºte,
ªi-arzând încet tãmâia pe faþa ta vrãjitã,
În lacrimile-þi calde, licori de-amor topeºte.

În alba, strãlucita, întinsã acalmie,
Sãruturile mele timide! ªi-ai rostit:
Noi nu vom fi vreodatã o singurã mumie
Sub palmieri, în anticul deºert, preafericit!

Dar pãrul tãu e-o apã în care s-a-înecat
Fãrã fiori un suflet ce-adânc ne-a obsedat,
Gãsind în ea Neantul ce tu n-ai cunoscut!

Gustând din fardu-n lacrimi al pleoapei tale-ncetei,
Voi ºti dacã vreodatã, sã dea s-a priceput,
Inimii mele calmul azurului ºi-al pietrei.