Ar putea fi o sclipire
De seceră, și șuierul
Să se-ntoarcă și să se piardă treptat
În peșteri, iar vântul ar putea
Cu-o altă sare să-ți înroșească ochii...

Chila scufundată ai putea s-o auzi
Cum se dizlocă-n larg,
Ori vreun pecăruș, când îi scapă prada,
Cătând să ciugulească oglinda...

Þi-ai arătat mâinile pline
Cu sămânța zilelor și nopților,
Delfinii de străbunii tirenieni
Pictați i-ai văzut pe tainici
Muri imateriali, apoi, în urma
Navelor zburând vii,
Și mai ești pământul cu mormintele
Neodihniților descoperitori.

Cu prudență s-ar putea iarăși ca ațipiții fluturi
Þiuind prin măslini, dintr-o clipă-ntr-alta
Să se trezească,
Vegheri inspirate ale celor duși vei rămâne,
Intervenții fără somn ale absenților,
Puterea cenușilor - umbre
ÃŽntr-o iute oscilare de argint.

Vuiască vântul oricât,
Din palmieri până la brazi larma,
Într-una jelească, dar tăcut
Strigătul morților e mai puternic.