Acolo unde lângã râu
Se-nºir' rãchiþi bãtrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi ºi mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeaþã,
Ferice-acolo am trãit
A vieþii dimineaþã.

Bisericuþa cea de lemn
ªi azi e vie-n minte-mi;
Cãsuþa cu doi plopi la drum
O vãd parcã nainte-mi.

ªi parcã din grãdinã ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, þiind
De mânã surioara.

Ah! cugetul mi-e ne-mpãcat
Cãci am pornit în lume,
Cãci am fost surd la tristul plâns
Al iubitoarei mume!

Ca roua s-au topit, s-au dus
Iluziile toate,
ªi sufletu-mi înstrãinat
De jale nu mai poate.

Si dacã din atâtea flori
Nici una nu-mi rãmâne,
Un singur gând, un singur dor
De suflet se mai þine...

De n-am putut ca sã trãiesc
De scumpul sat aproape,
La cea biserica de lemn
Când oi muri mã-ngroape.

S-ascult prin somnul cel de veci
Cetaniile sfinte,
ª-acele cânturi ce-mi aduc
De-a mea pruncie-aminte;

Sã mai ascult ca de demult
Cum seara toaca bate,
Când duhul pãcii maiestos
Pluteºte peste toate.