agonia francais v3 |
Agonia.Net | Règles | Mission | Contact | Inscris-toi | ||||
Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial | ||||||
|
||||||
agonia Textes Recommandés
■ L'hiver
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-27 | [Ce texte devrait être lu en romana] | Inscrit à la bibliotèque par Anda Andrieș
Dacă te poti stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul repros, cu liniste sfântă, Dacă-ti păstrezi, în virtute, credinta si-ncaleci sfiala, Când se îndoieste de tine multimea, si-ti ierti îndoiala ... Dacă astepti cu nădejde si nu te răpune-asteptarea, Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea, Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură, Dacă păsesti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură ... Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise, Dacă din gânduri mărete renunti să-ti faci teluri prezise, Dacă cuvântul, izvor de ispite si cruntul dezastru, Nu-s pentru tine oprelisti, nici vâsle in drumul spre astru ... Dacă suporti să auzi, despre spusele tale cinstite, Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite, Dacă din opera s-au ales doar ruine si spatii, Singur, cu scule stricate, de poti s-o refaci, din fundatii ... Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o sansă, avutul, Poti să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul, Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată, Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată ... Dacă superb prin vointă fortezi, când îti vine sorocul, Inima, capul, tăria, să nu îsi astâmpere jocul Gol de puterea vietii, urmându-ti destinul spre tinte, Tare, cu vrerea din tine, ce-ti spune mereu înainte! ... Dacă multimilor poti să vorbesti cu deprinderi egale, Dacă, constant, îti păstrezi modestia si-n cercuri regale, Dacă esti vulnerabil, la prieteni, la cei cu pornire, Dacă pe toti îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire ... Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen si mare Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare, Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine, Tu, peste toti vei răzbate : om al puterii depline ! Traducere (1967) , Corneliu Coposu
|
||||||||
La maison de la litérature | |||||||||
La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politique de publication et confidetialité