m-am luat după scoici, pene și pietricele. într-un târziu am ajuns la casa de pe plajă. fără să bat la usă, mi-ai zis: intră! un zmeu de hârtie luase locul zarului. câinii lătrau, tu râdeai, iar eu te înveleam în cuvinte. fragmente dintr-o fericire își făceau singure jocul. ai trecut firul Rafilei pe un dig cu vânt și prunci...

de după poveste, o mână
pe mână, o pasăre vorbitoare
în prim plan, marginea

la marginea infinitului
cvintetul așteptării
culorile anotimpului dintr-un țărm
albul în mijlocul verdelui
fragmentarul văzut din profil
tonurile domoale ale florilor
căderea frunzei.


în pădurea cea mai deasă fluier și îl chem pe Dante. el nechează dintre trestii (scuturând pe spate șeaua. s-a redus filtrul luminii. azi, când ceața umple locu, tu făceai pe țărmuri jocu). se răsucea-n târziu povestea intreruptă ...

încercând pe neliniști tăcerea,
un cântec și-un lătrat de câine.

la marginea infinitului
e iarăși lună plină.


Constanța, 27 februarie, 2008