"iubește-i pe cei ce văd/ eu am orbit" zice Will într-un sonet desuet, aproape manea, și gândul îmi fuge la tibetanii și mongolii care cred și-acum că primii oameni erau luminoşi şi asexuați, că și-o trăgeau privindu-se, lumina din privirea bărbatului atingea suav corpul luminos al femeii, ebioniții chiar jurau, în pauzele în care nu-l înjurau pe Pavel, apostatul, că în spermă se găsesc captive fragmente din lumină divină, Doamne, ce frumos și pur era totul până i-a mâncat în cur și s-au atins cu mâinile, când lumina s-a retras și pe cer au apărut soarele şi luna și misionarii de la CERN, încercând o validare contrafactuală, au decretat că materia e lumină epuizată, "lasă-mă să te privesc" şi-a pierdut toată poezia și nu e decât o chestiune de timp până când Codul Penal, într-un puseu de moralitate, va încadra la viol trasul cu ochiul.