Oamenii ascund comori

Am ascuns comoara de prea mult timp si prea bine ca acum sa-mi mai foloseasca la ceva.

Inclinatiile si aptitudinile noastre, nefolositoare profesiei, sunt comori ascunse si devin lucruri de prisos, ba chiar ne incurca si ne umilesc uneori.

Profesiile pe care le visam, dar nu numai profesiile ci tot ceea ce cuprinde viata noastra, spre care nu a avut cine sa ne indrume, poate, sau pe care nici noi nu le-am visat macar atunci cand trebuia, sunt comori ce ne atrag dar nu le mai putem duce acum si devin vise.

Visele noastre pe care ne indeamna cu usurinta literatura sa le infaptuim sunt prea adanc ascunse si prea neimplinite la vremea lor.

Ascunzatorile acestor comori sunt in oameni. Toti oamenii au comori ascuse in sufletele lor. Dar mai important este sa le ingrijim pe cele care ne trebuiesc, care ni se cer si care sunt aduse de lumea din jurul nostru la suprafata. Sa ne ridice calitatile care ne fac sa traim si nu cele care ne fac sa visam.

Dramele oamenilor sunt atunci cand pretind ca au comori si vise si cand vor sa le scoata la lumina. Ce frumos e sa o luam de la capat, doar aceia pot care de fapt au mers pe acelasi drum fara sa-si dea seama. Altfel ar fi ca si cum am intoarce brusc masina pe autostrada.

Cei de langa noi, oricat ne-ar iubi, ca sa ne inteleaga, ajung la suferinta. Pentru singurul motiv ca si ei fiind oameni au de asemenea comori in suflet si comorile acestea nu sunt mai mari sau mai mici , cum se poate pretinde, ci sunt egal de pretioase. De aceea artistii adevarati si filozofii nu se casatoreau in antichitate sau mai tarziu. Ei cautau toata viata un singur lucru, desavarsirea darului lor.

Nu in afara fiintei se tine o comora ci inlauntrul ei. De aici nimeni nu o poate fura, dar nici de durerea neimplinirii nu se poate scapa tot din aceeasi cauza.

Singura comoara pe care o avem e aceea pe care o putem duce cu noi fara a avea nimic asupra noastra. Doar ceea ce stim e al nostru cu adevarat. Cel putin aceasta avere o putem pastra si daca avem curaj o putem avea numai noi, pururi. Sa nu daruim ce stim si e la nostru daca apoi nu suportam durerea nerecunostintei.

Cei din jurul nostru fie se infrupta din comorile noastre si atunci suferim noi, fie sufera din cauza lor pentru ca atunci ne infruptam noi din ele. Nicicand nu vor aduce liniste dacat comorile uitate definitiv.

Cand cautam departe comoara se poate ca ea sa fie chiar sub ochii nostri si sa nu o vedem. Totusi suntem tentati sa o cautam in afara vietii noastre, in afara celor cunoscute.

Comorile noastre despre care povestim prietenilor sunt de fapt slabiciunile pe care ei ni le vor cunoaste si de care se vor folosi. Cea mai buna este uitarea. Cu cat avem mai multe vise despre care vorbim cu mandrie, cu atat parem mai slabi dar si suntem.





inca ceva:


Cand am ticluit povestirea ( Ascundere –I-, avand titlul abandonat : Oamenii ascund comori ) cu talcuri si cu naratiune veche , ma gandeam la aceste lucruri, sa le comunic in modul exemplificat, sa fie o consecinta latenta a unei lecturi. Acest mod de a spune ceva , prin naratiune simplificatoare, golita aparent de orice esentialitate este bun si se practica, avand avantajul unei largi paturi de cititori cu un exercitiu al perceptiei ideilor mai redus, dar si dezavantajul unei intelegeri personalizate. Nu am fost multumit, recitind textul am intrezarit ideile dar am preferat sa le spun si deslusit si am scris continuarea. Odata pentru ca insasi cursul povestirii isi ia partea si obtureaza din sensuri si pentru ca fiind scurt si fara dialoguri, textul nu permite exprimarea limpede a acestor idei si inca a multora care se leaga de dificila situatie a oamenilor de a ascunde comori incomode dar indispensabile in acelasi timp.

Cei care pretind cunoasterea, multi autori cititi cu asiduitate, idealizeaza si indeamna la a nu mai sta pe ganduri si la a alerga spre a aduce comorile noastre fragile si uneori inexistente la lumina, in vazul tuturor, pentru a ne implini visele. Aceasta e posibil pentru foarte putini oameni, cei nascuti cu puterea de a lupta pentru a ajunge la vise, ei sunt fericiti pentru ca pot lupta si nu pentru ca inving. Au reusit sau pretind asa, dar noi nu putem sa le urmam exemplul. Pentru ca orice profesiune ar fi avut, de la nastere si pana la moarte ei au avut boala spiritului, pe care iarasi, foarte putini oameni o au. Iar cand spun ca au reusit, noua ni se pare o mare fericire a lor, catre care tanjim, insa ei vorbesc despre o alinare pentru ca nimeni nu poate ajunge la mai mult decat atat.