"Nici un om nu atrage mai mult mulþimile decât acel care trãieºte singuratic", scrie Papini în "Sant` Agostino". ªi aminteºte de Sf. Antonie- pe care îl cãutau oamenii în deºert, numai pentru cã îi mersese faima cã e cel mai aspru pustnic- ºi de J.J.Rousseau, acest laic, a cãrui solitudine i-o sfãrâmau adesea admiratorii ºi admiratoarele atrase de zvonul izolãrii sale.
Omul singuratic rupe atât de violent cu legea fundamentalã a condiþiei umane- trãirea laolaltã, dragostea pentru cineva, dacã nu pentru aproapele- încât atrage ca o forþã magicã. Asceza- singurãtatea, înfrânarea instinctelor ºi mai cu seamã a instinctului esenþial: sexualitatea- era consideratã, în ea însãºi, ca o imensã forþã magicã. A te împotrivi "firii omeneºti" înseamnã a o depãºi, a te apropia deci de zei, de acele rezervoare de energie fizicã ºi spiritualã. Singurãtatea e cea dintâi ºi cea mai dificil de dobândit detaºare de omenesc. O asemenea detaºare presupune o forþã supraumanã: fie cã aceastã forþã este magicã, asimilatã direct prin simpla practicã a singurãtãþii ºi ascezei(cum cred indienii), fie cã este o forþã religioasã dãruitã de Dumnezeu cãlugãrului din pustietate(cum cred creºtinii), ea este, în orice caz, o forþã care înmãrmureºte pe oameni ºi îi atrage. Alãturi de acest izvor supraomenesc, în contact direct cu ascetul care îl stãpâneºte, oamenii nãdãjduiesc cã vor câºtiga ºi ei ceva: putere, sãnãtate, mântuire. Sau, în cazul unui singuratic laic, ca Rousseau, nãdãjduiesc cã vor avea de învãþat o metodã de viaþã, sau poate chiar fericirea.
Un ascet indian se lupta cu zeii: care, înfricoºaþi de forþele magice pe care le dobândea prin tehnicile lui solitare, îi ridicau în faþã neînchipuite obstacole, ispitindu-l cu femei frumoase, cântece ºi dansuri. Un ascet creºtin se lupta cu dracii; tot atât de mult înspãimântaþi ºi ei de puterea pe care o cãpãtase cãlugãrul. (Putere care îl ducea la mântuire, deci îl scotea de sub influenþa lor; sau înrâurirea asupra întregii comunitãþi, slãbind stãpânirea demonicã în lume.)
Un ascet laic se lupta cu el însuºi, cu tristeþea, zãdãrnicia sau febrele lui interioare. Dar, oricum, era ºi el un victorios. Un om care poate rãmâne singur-însemnã cã e un magician asemenea zeilor, spuneau indienii; înseamnã cã a descoperit taina fericirii, spuneau contemporanii lui Rousseau...
Numai când observi cu ce pasiune aleargã oamenii dupã singuratici- îþi dai seama cât de însetatã de fericire este lumea modernã...