27 ianuarie 2005




Scrisoare catre Sabina si Prietenii evrei,



Draga Sabina,


Ma gindesc adesea la tine si la voi, Prietenii, mai
ales la evreii din comunitatea internetica. Astazi,
insa, m-am gindit cu si mai multa intensitate la tine,
la toti evreii pe care ii cunosc sau i-am intilnit
recent: astazi sint comemorati in toata lumea cei 60
de ani care au trecut de la eliberarea lagarelor.
Evreii pling. Si pling si eu alaturi de ei,
ingenuncheata si cerind iertare pentru ca sint numai
un simplu om si nu pot sa fac nimic pentru a schimba istoria.
Pot, insa, sa intemeiez prin Arta mea, prin Poesia
mea, prin Cuvint, un teritoriu mental in care oroarea
si abolirea de la umanitate sa nu-si afle cuib
niciodata.


Oare citi dintre voi aveti parintii ramasi acolo, in
lagarele mortii, in necunoscute gropi sau urne?

Oare citi dintre voi aveti sufletul plin de cicatrici
ce nu vor sa se inchida si nici macar nu pot sa se
inchida din cauza absurdelor rani ?

Oare citi dintre voi nu v-ati pierdut somnul pentru
totdeauna?

Oare citi dintre voi nu plingeti in fiecare zi de
dorul unui frate sau sot, bunic sau tata inghititi de
gurile lacome ale cuptoarelor?

Cine va va purta in brate si in inima ca sa va aline
durerea?

Cine va va purta in minte ca pe un stigmat ce pune sub
semnul intrebarii conditia umana pentru totdeauna, in
absenta etalonului demnitatii?

Cine va poate reda fericirea si sansa de a trai cu
adevarat demn, fara amintirile traumatizante ale
lanturilor legate de git si ale numerelor tatuate pe
brat?

Cine va va lua in sufletul sau ca intr-o tara curata
si proaspata, unde nimeni nu va mai persecuta fara
rost?

Citi dintre voi nu v-ati pierdut radacina si seva prin
pierderea stramosilor gazati in lagar?

Citi dintre voi mai pot uita tragedia si mai pot iubi
din nou o omenire care a stat deoparte, pasiva, in
timp ce ideologii perverse isi cautau justificari
nobile pentru crima in teorii filosofice rafinate?

Oare de cit timp va fi nevoie pentru a readuce mintea
omeneasca la normalitatea care pretinde in mod
obligatoriu abolirea pericolului antisemit?

Oare unde este astazi linistea voastra?

Oare unde sint astazi inimile voastre, vesnic
incercate de pericole si amenintari?

Oare unde este astazi pacea voastra?

Oare unde este mama?

Oare unde este tata?

Oare unde este bunica?

Oare unde este bunicul?

Oare unde este strabunica?

Oare unde este strabunicul?

Oare unde este matusa Athinei?

Oare unde este bunicul lui Vlad?

Oare unde este familia lui Ruth?

Oare unde sint bunicii lui Gaby?

Oare unde este mama lui Igor?

Oare unde este familia lui Daniel?

Oare unde este familia lui Lou?

Oare unde este familia lui Rafael?

Oare unde este mama lui Lya?

Oare unde este strabunica lui Glenn?

Oare unde este matusa lui Bette, cea cu dintii
nefiresc de albi si stralucitori?

Oare unde sint matusile Sabinei?

Oare unde sint prietenii si rudele lui Shlomo?

Oare unde sint rudele lui Vladimir?

Oare unde sint prietenii lui Viorel?

Oare cine isi mai aminteste de mirosul trupurilor lor
nemingiiate de nimeni?

Oare cine isi mai aminteste nelinistea sufletului lor
nemingiiat de nimeni?

Oare cine isi mai aminteste ecranul privirii lor
nemingiiate de nimeni?

Oare cine poate uita ochii copiilor care priveau
curtea lagarului cu pofta de joaca, insa erau repede
urcati in vagoane sau introdusi in camere pentru tortura
si muzica a gemetelor?

Oare cine poate uita ochii mamelor care erau
despartite brutal de copiii minatzi in cete
nelinistite catre colturi ingrozitoare ale mintilor
bolnave ce au transfigurat in mod criminal fata lumii?

Oare cine poate uita ochii barbatilor si femeilor care
erau insemnati precum vitele de sacrificiu si apoi
numarati in batjocura, biciuiti si abandonati in
buncare care umpleau apoi vaile Germaniei cu un fum
greu si gretos?

Oare unde este pacea sufletelor obosite si incercate
de cumpana unei istorii neverosimile?

Oare cind se va termina genocidul acesta fizic, ce se
continua pina dincolo de noi cu unul mai ingrozitor,
mental?

Oare cind vor incepe sa dea roade o pace si o liniste
din care omenirea sa poata ciuguli seminte de adevar
si de cumpatare?



La mine acasa a cazut zapada, care a cladit troiene
uriase. Intr-o singura noapte, relieful a disparut.
Oamenii nu se mai vad. Sint mici acum si redusi la
adevarata lor conditie de entitati nesemnificative in
fata fortelor naturii. Insa, in fata lui Dumnezeu, cit
de importanta este fiecare viata omeneasca ...
Vintul vine si spulbera troienele laolalta cu aripi de
zapada si de ginduri neclare, si imi spulbera si lacrimile si durerea si
forta morala. Ramine din mine doar axa sinelui, ce
contracta in jurul ei o fiinta intreaga, a carei
constiinta ii structureaza intregul, mereu incercat. In
fiecare seara, ca pe un remember, eu continuu sa vad
un alt chip chinuit care imi relateaza despre zbuciumul lui,
despre mirosul sau de carne arsa, despre lacrimile lui
de fildes, despre numarul pe care il poarta tatuat pe brat, despre
pofta de viata care i-a fost in mod abuziv interzisa
si suprimata fara drept de apel. Acest chip, mereu altul, cu timpul-
multiplicind-se intr-o evolutiva poveste despre crima
si supravietuirea colectiva - , a devenit istoria
poporului evreu condamnat la moarte in lagarele de
exterminare vazuta prin constiinta si sufletul unui
poet. Din intimplare, acest poet se numeste Angela
Furtuna, dar eu cred ca de fapt sint o fiinta care
poarta milioane de nume si milioane de numere, adica
tot atitea cit cele care au disparut in lagare sau in
cursul exercitiilor de exterminare ce au precedat
lagarele secolului 20 sau le-au succedat.



Daca astazi sint vie si pot sa pling, este pentru ca
cineva mai putin norocos decit mine, acum citeva
decenii, a fost desemnat sa moara in locul meu, fiind
evreu.

Daca astazi pling si sint din ce in ce mai vie, este
pentru ca am invatat sa iubesc tot ce ma ridica prin
conditia umana a excelentei deasupra statusului
maladiv al mintilor contaminate de ideologii asasine.

Daca astazi sint vie si pot sa pling, este pentru ca
dincolo de fiinta mea se intinde ca un teritoriu
mental angelic o constiinta care ii imbratiseaza pe
toti evreii si le cere iertare, si le mingiie fetzele
obosite, si ingenuncheaza la marginea suferintei lor,
ca la o piatra tombala uriasa pe care se sprijina
lumea mea si a civilizatiei iudeo-crestine
resuscitate.

Daca astazi sint vie si nu voi mai plinge, este pentru
ca am construit in mine un contrafort prin care
cultura si arta dau semnele cele mai clare ca reprezinta
temeiurile solide cu care lumile noi, moderne si pline
de speranta, pot invinge antisemitismul, inteloranta,
discriminarea, potentialul politicilor criminogene.

In site-ul unde public de la o vreme, zilnic, cite una
din piesele operei mele literare, am publicat astazi
trei kaddishuri, si m-am gindit sa reamintesc
cititorilor mei sa se gindeasca, daca vor fi uitat, ca
astazi este o zi importanta, prin care omenirea
trebuie sa-si recupereze negresit si imediat toate
amneziile si lasitatile. Omenirea trebuie sa vada iar
si iar ca evreii sint lectia de civilizatie a fiecarui
popor, deci si a lumii noastre conceputa si
structurata globalizator.

Angela Furtuna pe Agonia



Ma gindesc cu drag la voi, Sabina si Prieteni evrei,
si va daruiesc tot binele meu si toata speranta mea,
cu nadejdea ca pot fi atit de aproape de voi, incit sa
va simtiti iubiti, pretuiti si doriti oriunde v-ar
calauzi pasii istoriei. Pina la urma, casa voastra
este o patrie mentala atit de vasta incit lui Dumnezeu
i-a trebuit toata viata Lui ca sa o tina in curatenie
si adevar.

Plecaciune, cu gind de buna amintire,
Angela Furtuna