Omul cu gât subțire a intrat în ladă, a tras capacul deasupra sa și a început să se sufoce.
-De bună seamă – și-a spus, sufocându-se, omul cu gât subțire – mă sufoc în ladă pentru că am gâtul subțire. Capacul lăzii este închis și nu permite ca aerul să pătrundă până la mine. Am să mă sufoc, dar capacul lăzii tot n-am să-l ridic. Am să mor încetul cu încetul. Voi avea astfel prilejul să studiez lupta dintre viață și moarte. Va fi o luptă cu șanse egale, deci nefirească, pentru că în mod firesc învinge moartea, iar viața, predestinată morții, luptă de-a dreptul cu deznădejde împotriva dușmanului și până în ultima clipă nu-și pierde zadarnica nădejde. În lupta care stă să înceapă, viața va ști ea cum să învingă: va fi suficient să determine mâinile mele să ridice capacul lăzii. O să vedem noi care pe care! Numai de n-ar duhni aici atât de năprasnic a naftalină. Dacă viața va învinge, voi presăra peste lucrurile din ladă mahorcă. Iată, a început: nu mai pot să respir. Mi-a venit sfârșitul, asta-i clar! Nu mai am nici o scăpare! Și nimic măreț nu-mi trece prin cap! Mă sufoc!
Ia te uită! Ce-i asta? Acușica s-a întâmplat ceva, dar nu pot să pricep ce anume. Ceva am zărit, sau poate am auzit...
Ia te uită! Iarăși s-a întâmplat ceva! Doamne! N-am ce să respir. S-ar părea că mor...
Ei, dar asta ce-o mai fi iarăși? De ce cânt? Mă cam doare gâtul... Dar lada unde-i? De ce văd toate lucrurile din cameră? E limpede, zac pe podea! Dar unde-i lada?
Omul cu gât subțire s-a ridicat și s-a uitat împrejur. Lada nu era nicăieri. Pe scaune și pe pat zăceau lucrurile scoase din ladă. Însă lada nu era nicăieri.
Omul cu gât subþire a spus:
-Asta înseamnă că viața a învins moartea cu mijloace necunoscute mie.